O contribuție valoroasă la studiul picturii și artei bisericești bănățene (I)

La Editura ICRV din Zrenianin a ieșit de sub tipar un nou volum despre istoria artei plastice în Banat, intitulat „Filip Matei și arta religioasă în Banatul sârbesc”, semnat de profesorul universitar și cercetătorul dr. Adrian Negru din Alibunar.

Acest autor, unul dintre cei mai apreciați specialiști în istoria artelor pe spațiul voivodinean, a avut până acum ca preocupare principală studiul și prezentarea istoriei picturii bănățene în decursul secolelor XVIII și XIX, temă abordată într-un număr considerabil de articole și studii științifice publicate în revistele științifice și de specialitate de la noi și din România, dar și în câteva monografii de referință, precum „Slikarske radionice u Banatu u XVIII i XIX veku (Atelierele de pictură din Banat în secolul al XVIII-lea și al XIX-lea; 2002), ceea ce a reprezentat și teza de doctorat a distinsului profesor, „Popovici iz Oravice” (,,Popovicii din Oravița”, 1984), ,,Biserica Adormirea Maicii Domnului din Alibunar” (1996), „Mic tratat de artă modernă” (1997), „Viorel Boleanțu Paima” (1997), „Arta Scenică” (1998), „Constantin Daniel” (1999), „Impulsurile timpului II” (2002), „Nicolae Popescu” (2002) și alte monografii, scrise ca autor unic sau în calitate de coautor.
În volumul pe care îl prezentăm cu această ocazie, profesorul Negru scrie despre o nouă personalitate din lumea artei bănățene a secolului al XIX-lea și începutului de secol XX. Este vorba despre pictorul Filip Matei (1853-1940), care a realizat numeroase picturi în bisericile din Banatul istoric, printre care și în câteva biserici din Banatul sârbesc. Despre acest artist, profesorul Negru a mai scris și în alte lucrări ale sale, însă de data aceasta vine cu o prezentare integrală și amplă a acestei personalități importante din lumea artistică bănățeană a sfârșitului de secol XIX și a primelor decenii ale secolului XX.
În cartea ,,Filip Matei și arta religioasă în Banatul sârbesc” dr. Adrian Negru evocă picturile și arta religioasă în Banatul sârbesc de pe la mijlocul veacului al XVIII-lea. Numele cărții provine de la faptul că autorul scrie despre pictorul Filip Matei și picturile acestuia, dar am remarcat și evocarea mai multor pictori de seamă. Astfel, cartea cuprinde tot ansamblul de artă religioasă şi autorii acestora de pe spațiul bănățean sârbesc, dar și cel românesc istoric.

Adriana PETROI

Articolul integral îl puteți citi în numărul 20 din 22 mai 2021