Marina Santrač s-a alăturat clubului de fotografie ,,Iris Photo Club” în timpul taberei din Chevereș (15-22 septembrie 2019), unde a luat parte activă, împreună cu alți participanți, la învățarea unor tehnici fotografice istorice și alternative. În urma taberei, la Galeria Centrului Multifuncțional din Timișoara a fost organizată o expoziție la care a participat și Marina. De atunci, Marina este membră activă a acestui club, participând la expozițiile care au avut loc la Casa de Cultură a Studenților din Timișoara.
„Am avut ocazia să particip la Festivalul Național Studențesc de Fotografie ,,Creativa Open Iris” (cu participare internațională). Festivalul a avut loc în perioada 29-31 octombie 2021 în trei locații diferite. Expoziția organizată în a treia zi, pe data de 31 octombrie, a fost vernisată la Calpe Gallery. Acolo am expus trei fotografii de-ale mele. Aceasta este o expoziție de fotografie de grup. Expun artiști fotografi din Cluj, Timișoara, Iași, București, Târgu-Mureș, Israel, Lituania, Franța și India. După deschiderea expoziției, eu am cântat cu prilejul lansării de carte „Anud, din nou și de-a pururea” a autorului Dorel Stefan Gaina. Programul pe care l-am interpretat l-au constituit arii din opera „Bastien und Bastienne“ de W. A. Mozart. Mă bucur că la acel eveniment m-am exprimat atât prin arta vizuală, cât și prin muzică. Ceea ce vreau să fac în viitor este să combin muzica și artele vizuale, cu un concept deja definit care va uni aceste două moduri de exprimare artistică.
Denis STRATULAT
Articolul integral îl puteți citi în numărul 48 din 27 noiembrie 2021