O prestaţie excepţională

Scena profesionistă în limba română din cadrul Teatrului Național „Sterija” din Vârșeț s-a prezentat cu brio la Festivalul Internațional de Teatru „Art Trema Fest” de la Ruma. Festivalul, organizat de Teatrul orașului Ruma, s-a desfășurat la Căminul Cultural „Brana Crnčević”. La acest eveniment au participat trupe de teatru din Macedonia de Nord, Croația, Bosnia și Herțegovina și din Serbia.

Juriul Festivalului Internațional de Teatru a fost compus din dramaturgii Marina Vujčić din Split, Nedžma Cizmo din Sarajevo și Zijah Sokolović, care momentan trăiește la Viena. Scena profesionistă în limba română a prezentat, la Ruma, spectacolul „Occident express” de Matei

Vișniec, în regia lui Vadim Rusu. În spectacol joacă actorii Darie Doclean, Otilia Pescariu, Monica Boldovină Bugle și Corina Trocea. Iubitorii de teatru, care au urmărit cu atenție spectacolul, au umplut sala. Spectacolul „Occident express”, care a fost subtitrat în limba sârbă, a fost bine primit de public, ceea ce este încă o dovadă că actorii și regizorul au ghicit gustul publicului.

Coordonatorul Scenei profesioniste, Marinel Petrică, a menționat următoarele: „Suntem mândri de faptul că Scena profesionistă în limba română a participat cu succes la cea de-a 27-a ediţie a Festivalului Internațional «Art Trema Fest» de la Ruma.

Vasilie PETRICĂ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 14 din 6 aprilie