O seară plină de bucurie și trăire sufletească

Săptămâna trecută, la Catedrala Ortodoxă Română „Înălțarea Domnului” din Vârșeț s-a desfășurat ediția a șaptea a Festivalului Internațional de Muzică Corală Religioasă „Te Deum Laudamus”. Festivalul a fost organizat de către Societatea Internațională de Studii Muzicale din Timișoara, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad și Asociația Civică „Banatic Art” din Vârșeț.
La început, pe cei prezenți i-au salutat Protopop Dr. Adrian Boba care a menționat că la acest festival, din cauza pandemiei, nu au putut veni corurile din Ungaria și România, dar au prezentat programul on-line.
Daniel Bala, ministrul-consilier la Consulatul General al României de la Vârșeț, a explicat că în această seară asistăm la un eveniment cultural și religios deosebit care unește formațiile corale din Serbia și din România, fiind un eveniment care este înscris în seria relațiilor culturale dintre cele două țări vecine. Daniel Bala, aşa cum a spus, are prilejul să asculte formații corale care se vor prezenta la cel mai înalt nivel, cu interpretări de înaltă ținută.
În program au participat sașe formații corale care prin cântecele religioase a oferit înalte trăiri sufletești. Prima formație care s-a prezentat este corul orașului „AS” din Vârșeț (dirijor: prof. Anđelka Sučević). Acest cor a interpretat cântece „Carska jektenija”, „Akatist”, „Tebe pojem” şi „Svijat”. Corul „Istok Desert” (dirijor: prof. Biljana Petričević), a interpretat melodiile „Srede pustinska” „Ubost”, „Psalm 1352, „Mešic”, „Prva pesma kanona” şi „Sf.Antoniu”. Corul „Raspevani profesori”, dirijat de prof. Marina Kliska, a prezentat un repertoriu compus din cântece „Oče naš”, „Agni partene”, „Tebe pojem” și „Vjun nad vodi”. Corul feminin „Neume” de la Centrul pentru Cultură din Sopot (dirijor: prof. Tatjana Rištić), a interpretat câteva cântece. Corul religios „Sv. Teodor Vršacki”, dirijat de prof. Olga Šinković, s-au prezentat cu cântece în limba sârbă. La sfârşit, publicul vârșețean a ascultat corul Bisericii Ortodoxe Sârbe (dirijor: prof. Biljana Petrović). Acest cor a interpretat cântecele „Mnogaja ljeta”, „Hvalite gospoda”, „Heruvimska pesma” şi „Bogorodice djevo”.

Vasilie PETRICĂ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 49 din 4 decembrie 2021