,,O fântână cu minuni e copilăria asta! Poţi să o străbaţi în lung şi-n lat, şi tot nu te mai saturi de ea! Atâta mister este într-o singură clipă a ei, că toată viaţa nu îţi ajunge să o răsuceşti cu mintea şi cu sufletul şi pe o parte şi pe alta!
[…]Unii se uită aşa, drept şi făţiş, ca voi. Alţii, peste umăr, pe furiş, ca mine.
[…] De-aici culegem o bilă uitată, de dincolo, o stea cu coadă. La o aruncătură de băţ sunt cireşele şi prunele verzi, furate din vecini.
Nu trebuie neapărat să privesc îndărăt pentru ca să ştiu că ne bălăceam, vara, în şanţuri precum raţele după ploaia de vară, numai în cizme de cauciuc şi cămăşuţă. Uzi leoarcă, fugeam de pe la casele noastre în care stătea de veghe nuiaua din mâna mamei şi ochii poruncitori ai tatălui. Nu mă întorc din drum, nu-mi abat privirea nici măcar cu un milimetru de la drumul din faţă, dar ştiu că părerea de rău nu dura decât o clipă. La următoarea ploaie eram din nou în şanţ, ultima la rând, dar mândră că m-au primit să mărşăluiesc cu ei, copiii din strada mea. Sticleşte o lacrimă despre care nu ştiu dacă-i a mea şi mi se pare că mama o usucă cu un sărut. Sau poate soarele, cu o rază.”
Cum mai bine aș putea să o prezint pe extraordinara protagonistă a articolului de azi decât prin gândurile ei, așternute pe hârtie și tipărite mai sus, pe doamna Ana Niculina Ursulescu.
Sunteți mult mai cunoscută și îndrăgită, în partea noastră de Banat, pentru rolul dumneavoastră ca și Părăschia din scenetele lui Ioța Vinca. Cum ați ajuns în acest rol?
Cochetam eu mai demult cu teatrul, îmi plăcea foarte mult. De mică m-au descoperit ca și recitatoare, am câștigat mai multe concursuri. La un moment dat, de la concursul provincial trebuia să merg la republicane, dar am ales să merg la festivalul iugoslav pentru micii poeți care a avut loc în același timp, la Ohrid, în Macedonia. Îmi plăcea teatrul. Mama privea spectacole de teatru televizate și ea m-a atras în această zonă. Aș fi vrut să mă încadrez în secția de teatru mai devreme, dar tata mi-a spus să aleg între folclor și teatru. Amatorii sau neprofesioniștii de la noi făceau și mai fac încă teatru iarna, pentru Zilele de Teatru ale Românilor din Voivodina. Am ales să dansez, ca să fiu ocupată tot anul. Cu Ioța Vinca am ajuns să joc mai târziu, când trupa lui Ventilă Agraru era deja constituită. Când a venit ideea ca Ventilă să apară la televiziune, m-au invitat pe mine sa joc rolul Părăschiei. Am acceptat cu entuziasm. Trebuie să spun că la început, când s-au pus în scenă piesele de teatru Ventilă Agraru și Ventilă în haină nouă, în rolul Părăschiei era învățătoarea Silvia Dalea, soția lui Ioviță Dalea.
Perioada în care am realizat scenetele a fost o perioadă foarte frumoasă pentru noi. Atâta bucurie ne-a adus tuturor! Ne-am înțeles foarte bine, ne cunoșteam bine și făceam ceea ce trebuia cu deosebită plăcere. O aveam ca sprijin și ajutor și pe soția lui uica Ioța, uina Lenuța, care ne ajuta cu tot de ceea ce aveam nevoie, ne asigura casa în care să filmăm, recuzita cum ar fi un colac sau un cilim… și multe altele.
Un alt rol la care țin a fost Mama Chia în filmul de lung metraj al Mariei Marici ,,Tinerețe frântă”, care a fost turnat în 26 de zile. Ne-au ajutat foarte mult actorii profesioniști din România. Pentru noi, ca amatori, era dificil că nu prea știam cum să ne comportăm în fața camerei.Cu foarte multă răbdare ne-a îndrumat, poate cel mai mult, Dan Puric, distribuit în rolul titular, Cola. În timpul filmărilor vorbeam în grai ca să învețe și actorii veniți din România graiul bănățean. Îmi amintesc de documentarul pe care l-am făcut eu în timpul filmărilor pentru trebuințele emisiunii Panorama culturală pe care o redactam la acea oră. Adrian Titieni era convins că vorbește bine în grai, dar vorbea ardelenește și nu se potrivea. Azi mă bucură faptul că am rămas încă prieteni cu ei, cu toți. Există deci prietenii care rezistă timpului și depărtărilor.
Jucați și în prezent în piesele regizate de soțul dumneavoastră Iulian Ursulescu?
În ultimul timp nu prea. Am jucat teatru la Vârșeț, Uzdin și Ecica Am făcut doi ani teatru la Novi Sad, dar ulterior nu mai aveam unde (Thalia s-a destrămat, din păcate), așa că el a început să regizeze în alte localități.
Împreună cu Iulian am lucrat la un film documentar-artistic la care țin foarte mult: Carul cu povești sau Uite dom’le ce poate face teatrul. Acest film a fost realizat pentru aniversarea a 35 de ani a Zilelor de Teatru ale Românilor din Voivodina și e un lucru prețios deoarece conține date despre fiecare trupă de teatru, din fiecare sat, informații de prima mână de la actorii noștri amatori.
Cum ați ajuns să scrieți poezie în grai bănățean?
Nu am foarte multe poezii în grai bănățean. La noi au fost (și poate mai sunt și acum) subapreciați scriitorii în grai bănățean, fapt cu care eu nu am fost de acord. Din revolt, dar și de dragul subiectelor despre care scriu, am luat și eu pana și am început să scriu. Prima poezie am scris-o cu ocazia deschiderii muzeului din Uzdin. Despre Baronu, cum altfel?
Florina Ariana Colgia
Articolul integral îl puteți citi în numărul 17-18 din 23 aprilie – 30 aprilie 2022
