Octogenarul Cornel Maleta din Coștei și pasiunile sale

Cornel Maleta s-a născut pe data de 30 ianuarie 1942, la Coştei. După abslovirea şcolii primare, chiar dacă i-a plăcut foarte mult să înveţe, a rămas acasă să se ocupe cu agricultura. La vârsta de 28 de ani, drumul vieţii l-a dus în Elveţia, unde a rămas timp de cincizeci de ani. „Omul când e tânăr, visează la o viață mai bună. Am citit prin ziare, am văzut la televizor cum se trăiește în Apus și am vrut să încerc. La început am lucrat într-un hotel, iar în urmă cu 20 de ani, mi-am deschis propriul salon de frizerie pentru bărbați. Deși am o vârstă mai înaintată, mă simt foarte bine și pot să lucrez.”

Cornel este domiciliat în oraşul Lugano. Dorul de satul natal l-a determinat să înceapă să scrie poezii. După cum ne-a mărturisit, a început să scrie pe la vârsta de 45 de ani. Chiar dacă prima sa poezie a scris-o cu mult mai devreme, atunci când fiul său era elev al şcolii elementare şi a avut ca temă de casă să scrie o poezie despre mama, cu prilejul zilei de 8 Martie. Poezia scrisă de Cornel, a stârnit admirație în rândul profesorilor.
În primul său volum, a descris întâmplări din viaţa consătenilor săi, ca de exemplu, cum a fost introdus primul telefon în sat şi multe altele, astfel că îl putem denumi un adevărat cronicar al timpurilor. Pline de sentimente şi expresii frumoase îi sunt poeziile, în care descrie soarta poporului român, precum şi poeziile dedicate lui Ion Rotariu-Cordân, sau poetului nepereche, Mihai Eminescu. A dedicat o poezie satului natal, care are 145 de strofe, fiind o adevărată monografie în versuri.

Denis STRATULAT

Articolul integral îl puteți citi în numărul 10 din 5 martie 2022