Omagierea fiului satului care a lăsat amprentă puternică românilor

Societatea de Limba Română, în colaborare cu SCA „Dr. Radu Flora” și Casa de Cultură „3 Octombrie” din Satu Nou, a organizat, pe 10 septembrie, un eveniment la care ne-am reamintit de amprenta puternică pe care a lăsat-o Radu Flora în viața culturală a românilor de pe aceste meleaguri. „Memorialul Radu Flora” s-a desfășurat în incinta Casei de Cultură „3 Octombrie” din Satu Nou în prezența oficialităților, oamenilor de cultură și a consătenilor apreciatului scriitor, traducător, filolog și profesor universitar.

Evenimentul l-a inaugurat Stevan Mihailov, vicepreședintele și coordonatorul Departamentului pentru Informare al CNMNR. Dânsul a subliniat că activitatea lui Radu Flora nu a iluminat doar cultura românească din Serbia, aceasta fiind mult mai vastă. „Suntem mândri de activitatea sa academică, dar totodată și pentru promovarea tradiției și valorilor noastre locale în opera sa. Noi, românii din Satu Nou, deși suntem privilegiați, avem obligația de a menține vie memoria distinsului profesor Radu Flora, să ne inspirăm din viaţa, opera și activitatea sa. Fiecare dintre noi trebuie să contribuie așa cum poate la promovarea valorilor tradiționale”, a spus Stevan Mihailov.

Președintele Societății de Limba Română, Lucian Marina, a vorbit despre bogata activitate culturală a lui Radu Flora, care a lăsat în urma sa lucrări importante de cercetare a limbii noastre și a folclorului românilor din satele din jurul Vârșețului, a alcătuit dicționare, a fost primul care a alcătuit un atlas lingvistic al graiurilor istroromâne și multe alte cercetări. Lucian Marina a amintit că, anul trecut, Societatea de Limba Română, cu sprijinul CNMNR și acordul familiei lui Radu Flora, a tipărit culegerea de cântece populare din Satu Nou „Lira bobocilor”, care au fost culese de către Radu Flora.

Sanela CRĂINEAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 37 din 16 septembrie