Din cauza pandemiei, autorităţile comunale au decis să marcheze Ziua Sfântului Sava printr-un spectacol transmis online pe canalul You tobe al Centrului de cultură din Alibunar. Sfântul Sava a fost primul arhiepiscop al Bisericii Ortodoxe Sârbe autocefale, creatorul literaturii şi legislaţiei sârbe, fondatorul Mănăstirii Hilandar de pe Muntele Athos şi întemeitorul şcolilor.
Programul festiv transmis online a început cu intonarea imnului Sfântul Sava, interpretat de Corul bisericesc ,,Sf. Trei Ierarhi“, condus de prof. Zdravko Krsmanović. În continuare s-au prezentat cu un recital coregrafic elevii de la Şcoala de balet ,,Dimitrije Parlić“ din Panciova, secţia din Alibunar. Două cântece sârbeşti au fost interpretate de prof. Zdravko Krsmanović, iar apoi au urmat actorul Petar Kokinović, care a recitat o poezie de Vojislav Ilić.
În continuare, Olvera Cicović, directoarea Centrului de Cultură, a decernat diplome de participare elevilor care au câştigat la concursul literar şi cultură plastică ,,Sfântul Sava, ocrotitorul şcolilor“: Lena Ciganović, Viktorija Novakov, Anđelija Miletić (câştigătorii concursului la cultura plastică), Sara Pecurar, Dušan Marić, Isidora Prijović (premiaţii concursului literar).
Ion MĂRGAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 6 din 6 februarie 2021