Ziua municipiului Panciova este marcată în fiecare an pe data de 8 noiembrie. În această zi orașul a fost eliberat în Primul Război Mondial de către Armata sârbă, sub comanda generalului Petar Aračić. Festivitatea cu ocazia marcării Zilei municipiului a avut loc, anul acesta, în sala recent reconstruită a Centrului Cultural din Panciova.
Ce a fost vreodată Panciova, și ce a devenit. Acesta a fost subiectul filmulețului difuzat la inaugurarea ceremoniei. Acum, Panciova este un oraș cu condiții de viață excelente. Oraș, unde în scurt timp au fost deschise chiar două fabrici, iar cea de-a treia este pe cale de deschidere. Panciova este un oraș care are grijă de viitorul copiilor. Acest mesaj a transmis filmulețul, care ne-a făcut un tur prin Panciova și activitățile care s-au desfășurat anul acesta. A urmat grupul de fete al S.C.A. „Stanko Paunović” NIS-RNP din Panciova, care a interpretat imnul Republicii Serbia „Bože pravde”.
La festivitate s-a adresat primarul municipiului Panciova, Aleksandar Stevanović. Dânsul a felicitat concetățenii cu ocazia Zilei municipiului și a făcut referire la rezultatele pe care le-a obținut conducerea orașului anul acesta. Stevanović a punctat, printre altele, că tocmai și în condiții de pandemie, municipiul Panciova a reușit să continue investițiile, creând condiții pentru deschiderea a încă unei fabrici. „Având la Zona Industrială Nord companiile „ZF” și „Brose”, investitorii care urmează să vină, investitorii și partenerii noștri din Banatul de Sud, Panciova a devenit din nou unul dintre cele mai cunoscute centre industriale din Republica Serbia, dar și din regiune.”
Primarul municipiului Panciova a afirmat că obiectivul conducerii este ca toți concetățenii să aibă post de muncă în orașul lor, ca Panciova să fie un oraș dezvoltat din punct de vedere economic. „Orașul trebuie să se dezvolte împreună cu localitățile sale. Toate proiectele pe care plănuim să le implementăm, se referă și la satele de pe teritoriul municipiului”, a afirmat Stevanović.
Sanela CRĂINEAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 46 din 13 noiembrie 2021