Pe data de 3 octombrie, la Uzdin, a avut loc ședința Consiliului de Administrație al Festivalului de Folclor și Muzică Românească din Voivodina, Republica Serbia.
Conform deciziilor a fost adoptat și concursul pentru stabilirea organizatorului ediţiei din anul 2022, a Festivalului de Folclor şi Muzică Românească din Voivodina – Republica Serbia. Concursul a fost deschis, începând cu data de 8 octombrie și s-a încheiat pe data de 20 octombrie 2021. În urma ședinței telefonice, s-a stabilit organizatorul ediției din anul 2022. „Trebuie reamintit că la concurs a concurat doar Casa de Cultură „3 Octombrie” din Satu Nou”, a relevat președintele Viorel Bălăgean.
Vom justifica titlul de gazde bune a Festivalului de Folclor şi Muzică Românească din Voivodina – Republica Serbia
„În ciuda faptului că situația epidemiologică din întreaga lume este foarte instabilă, Casa de Cultură din Satu Nou a reușit să justifice încrederea tuturor angajaților, a membrilor secțiilor culturale și a altor amatori și admiratori ai muncii și în acest an. Cu ani în urmă, am avut o mare problemă în instituția noastră, și anume sala de concert a Casei de Cultură, care va fi reconstruită total anul acesta și va îmbunătăți foarte mult activitatea atât a ansamblurilor folclorice, cât și a altor activități culturale. De la începutul anului și până acum, am avut un repertoriu extrem de bogat, desigur cu aplicarea măsurilor epidemiologice, și este vorba de programe de la concerte de folclor, la expoziții de pictură, serate literare etc. În luna mai, am organizat un concert on-line al ansamblurilor folclorice ale Casei de Cultură. Un concert cu public în aer liber, care a încântat pe toți cei prezenți.
Virginia PUIA
Articolul integral îl puteți citi în numărul 44 din 30 octombrie 2021