În preajma Festivalului de Folclor şi Muzică Românească din Voivodina, Republica Serbia, care va avea loc la Sân-Mihai, începând cu data de 16 august, preşedintele C.N.M.N.R. dr. Valentin Ardelean, îi felicită pe organizatori, le urează succes tuturor participanţilor şi ne declară că menirea acestui festival este de a păstra moştenirea noastră culturală, menționând:
Festivalul este perioada când românii din toate părțile Voivodinei se întâlnesc pentru a demonstra că păstrează cu statornicie și devotament moștenirea folclorică. Este moment de bucurie, dar și de dovadă a colaborării dintre sate, asociații, participanți și tuturor acelora care urcă pe scena Festivalului.
Menirea Festivalului de Folclor şi Muzică Românească din Voivodina, Republica Serbia este păstrarea moștenirii noastre culturale și de a duce mai departe cântecul, dansul si tradițiile românești.
Scopul primordial al C.N.M.N.R. este păstrarea identității culturale și naționale românești, inclusiv când este vorba de tezaurul folclorului nostru. Pe acest motiv, susține financiar derularea acestei manifestări culturale de o primă importanță pentru minoritatea națională română prin proiectul prezentat în acest an, la Concursul derulat pentru susținerea activităților culturale.
În primul rând, doresc să-i felicit pe organizatori pentru că au intrat într-un proiect de asemenea anvergură. Nu este ușor să organizezi un asemenea eveniment, dar sunt sigur că cei din Sân-Mihai se vor descurca cu brio. Cât despre participanți, le urez succes și îi consideram deja câștigători, prin simplu fapt că își dau pe deplin aportul la păstrarea cântecului, dansului și tradițiilor românești.
Vreau să urez organizatorilor, participanților și oaspeților să aibă parte de seri senine, pline de bucurie și voie bună și să ne vedem cu bine!
Președintele CNMNR
Dr. Valentin Ardelean