Un cercetător serios nu ar trebui să privească izolat nicio limbă sau etnicitate bănățeană. O temă importantă și foarte pretențioasă de care aș dori să mă ocup este fenomenul comuniunii intense dintre sârbi și români în partea Banatului care azi aparține Ungariei, în localitățile Magyarchanad și Battonya, o comuniune care durează deja de mai bine de un secol. Sunt convinsă că această perspectivă externă ar deschide alte căi de cercetare a identității românilor din Banatul sârbesc și a sârbilor din Banatul românesc.
Biljana Sikimić s-a născut la Belgrad. O parte a copilăriei și-a petrecut-o în Banat, la Vârșeț și la Zrenianin. Licențiată a Facultății de Filologie din Belgrad (Departamentul de limba și literatura spaniolă-1979 și Departamentul de limba și literatura română-1980), Biljana Sikimić şi-a susţinut, în anul 1993, teza de doctorat la Departamentul de limba sârbo-croată al aceleiaşi facultăţi.
A lucrat ca cercetător la Institutul Limbii Sârbe din Belgrad, iar în anul 2001 a trecut la Institutul de Studii Balcanice al Academiei Sârbe, unde a rămas până la pensionare, în 2021.
Subiectele pe care le abordează în numeroasele sale cercetări sunt minoritățile, limba și folclorul, lingvistica balcanică, antropologia lingvistică, etimologia ș.a. Participă la numeroase proiecte științifice naționale și internaționale, iar din 2011 este coordonatoarea proiectului ,,Language, Folklore, Migrations in the Balkans” în cadrul Institutului de Studii Balcanice.
Este membru al redacțiilor numeroaselor reviste științifice și participantă la un număr mare de conferințe internationale, atât în țară, cât și în străinătate.
Cu Biljana Sikimić am realizat un interviu pe tema antropologiei lingvistice, dar şi pe multe alte subiecte din domeniul ei de cercetare.
Antropologia lingvistică folosește o serie de metode și tehnici de cercetare specifice altor domenii știinţifice, pe care le adaptează pentru colectarea și analiza informațiilor, în vederea identificării dimensiunilor antropologice și culturale ale limbajului uman. Care sunt metodele dvs. de cercetare?
Invitația intrigantă pe care mi-ați făcut-o de a răspunde la câteva întrebări care se referă la activitatea mea științifică de până acum m-a constrâns să încerc să îmi creez retroactiv imaginea ideilor mele de cercetare și a aplicării lor în decursul a mai bine de două decenii. Probabil că deja a venit timpul pentru astfel de sumări, cu toate că în câteva rânduri deja am publicat scurte rapoarte ale echipei noastre instituționale de cercetare (în cadrul Institutului de Studii Balcanice al Academiei Sârbe de Știință și Arte) și a activității unei echipe mai extinse, neformale, care într-o perioadă de două decenii, pe bază de voluntariat, a adunat o serie de cercetători, în general lingviști și folcloriști. Interesul pentru temele minoritare a fost condiționat de orientarea științifică a Institutului de Studii Balcanice, unde am început să lucrez în anul 2001. Anterior, am lucrat timp de 14 ani la proiectul Dicționarului etimologic în cadrul Institutului de Limba Sârbă al Academiei. În această perioadă a mea, formativă din toate aspectele, embargoul radical provocat de războaiele purtate în fosta Iugoslavie mi-a limitat în mod drastic contactele științifice.
Au existat totuși posibilități de stabilire a contactelor personale cu cercetătorii Școlii Etnolingvistice din Moscova, condusă în această perioadă de Nikita Tolstoi. De fapt, doar colegii din Rusia și Bulgaria au avut colaborare științifică cu cercetătorii din Serbia. Măcar așa a fost în domeniul științelor umanistice de care m-am ocupat la începutul carierei mele științifice, în ultimul deceniu al secolului XX. Metodologia Şcolii Rusești de Etnolingvistică se baza în mare măsură pe munca de teren, însă strâns legată de chestionare concrete pe baza cărora mai târziu s-au stabilit izoglosele. Prin urmare, materialul colectat pe teren a fost menit folosirii în geografia etnolingvistică și în lexicografia etnolingvistică. Abia mulți ani mai târziu s-a trecut la digitalizarea și la arhivarea materialului. Așa am plecat și eu cu colegii pe teren, mai întâi cu chestionarul, iar mai târziu cu un chestionar „semideschis” și cu o nouă practică şi anume ca pe teren persoana intervievată să nu fie întreruptă în timp ce vorbește. Această deschidere către persoana intervievată, respectiv un fel de „antropologizare” ca o practică folosită pe teren, o datorez colegilor antropologi – Ljupče Ristovski din Macedonia, Otilia Hedeșan din România și Mariana Petrovici din Paris. Astfel se obținea documentul, prima dată doar audio, iar apoi și video, atunci când am început să înregistrăm pe teren și cu camerele video. Apoi toate acestea le arhivam în arhiva digitală. Este posibil ca această metodologie de teren să fie apreciată ca una inconsistentă, fără focar, însă nu trebuie uitat faptul că cercetătorii în domeniul științelor umanistice din Serbia nu reprezintă o comunitate științifică mare, iar posibilitățile (și necesitățile) de cercetare pe teren sunt enorme, practic inepuizabile, în special dacă se ia în vedere că nu există niciun fel de documentație instituțională folcloristică și lingvistică acccesibilă în public. În condițiile de azi ale unei munci de teren care este astfel concepută, se poate stabili dinainte doar obiectivul cercetării, iar în practică totul să se rezumă, de exemplu, doar la documentația fotografică a peisajului lingvistic, care din punct de vedere disciplinar aparține sociolingvisticii. Echipa neformală pe care am amintit-o a fost, în decursul ultimelor două decenii, orientată spre colectarea unei documentații cât mai calitative și mai ample – lingvistice (dialectologică, socilingvistică, pragmalingvistică, psiholingvistică, să amintesc doar unele din posibilități), folcloristice, analizei antropologice, dar și antropo-lingvistice. Această „antropologizare” a cuprins în mare măsură și folcloristica de teren din Serbia, anterior limitată disciplinar la „literatura populară”. În tot cazul, experiența flexibilă valoroasă de teren și necesitatea cunoașterii altor discipline umanistice a deschis un nou câmp de muncă și anume munca la protejarea moștenirii nemateriale în cadrul căreia cunoștințele din domeniul antropologiei lingvistice sunt binevenite. În ceea ce privește etnolingvistica, cea în sensul clasic al școlii moscovite, ea nu a fost niciodată în Serbia o parte a mainstreamului lingvistic. În sârbistica contemporană în ultimii zece și mai bine de zece ani (la fel sub influența lingviștilor ruși) se dezvoltă cu succes foarte mare lingvoculturologia și terminologia culturii materiale și spirituale.
Adriana PETROI
Articolul integral îl puteți citi în numărul 21 din 21 mai 2022
