Pentru o viaţă mai bună a sătenilor

La Sân-Mihai, o localitate fruntaşă din comuna Alibunar, în decursul anului 2021, au fost realizate proiecte cu scopul de a se asigura o viaţă mai bună sătenilor.

Despre realizările la Sân-Mihai ne-a vorbit primarul satului, Darian Tăpălagă:
,,La începutul anului 2021, am început cu proiectul de renovare a încăperilor care aparţin Casei de Cultură. Au fost amenajate încăperile unde se adună pensionarii din sat, apoi s-a continuat cu adaptarea încăperilor care aparţin membrilor ansamblului din cadrul Casei Tineretului.
Acest proiect ne-a fost foarte important de realizat, deoarece am considerat că este nevoie să-i sprijinim pe tinerii noştri care au răspândit flacăra culturii în toate satele româneşti, dar şi peste hotare, în ţara vecină şi prietenă, România. De asemenea, am renovat o încăpere, unde se adună şahiştii din sat. După care, am continuat cu lucrările de reamenajare a terenului sportiv, care ani de zile a fost într-o situaţie deplorabilă. Totodată, am reînfiinţat clubul sportiv ,,Banatul” şi în jurul lui am adunat tineri care au îndrăgit fotbalul. Am renovat gazonul verde, apoi au fost reconstruite vestiare şi tribune pentru vizitatori şi suporteri. Terenul de fotbal a fost îngrădit cu sârmă metalică, fiind pus la punct pentru organizarea meciurilor.

Ion MĂRGAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 52 din 25 decembrie 2021– 1 ianuarie 2022