Premiat pentru succesul obţinut la competiţiile de chimie

Mihai Dalea, elev în clasa a V-a la Şcoala Elementară ,,2 Octombrie” din Nicolinţ, a obţinut un succes de invidiat la competiţiile şcolare de chimie.

Mihai a participat la comepetiţiile comunale de chimie pe data de 10 aprilie, organizate la ŞE ,,3 Octombrie” din Sân-Mihai, unde s-a plasat pe locul I. Acest succes l-a încurajat pe Mihai, astfel că la competiţiile intercomunale de la Crepaja, a obţine locul II. După cum ne-a mărturisit, în orele libere, preocuparea lui rămâne şi în continuare chimia, dar nu îşi va abandona prietenii de companie: câinii, pisicile şi păsările exotice.
Simte o dragoste aparte faţă de aceşti prieteni nedespărţiţi, şi timpul liber îl dedică acestor fiinţe dragi, ne-a spus Mihai. Pentru succesele obţinute la chimie, în mod aparte, îi mulţumeşte profesorului său, Daniel Muncean, precum şi părinţilor, mama Flavia şi tatăl Mircea, care l-au sprijinit în activităţile sale creative.

Silvia MĂRGAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 22 din 28 mai 2022