Părintelui Moise Linu, om cu chemare către Dumnezeu și către semeni, i-a fost menit să vină preot paroh la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul reșițean Marginea-Lend după 18 ani de slujire în comunitatea din Brădișoru de Jos Măidan – Oravița. Viața în mediul citadin unde slujește și în prezent a fost o provocare, lumea tradițională fiindu-i mereu în suflet și gând.
Preacucernice Părinte, cum a fost și cum este lumea satului?
– Viața la țară, la sat, are rostul ei și vremea ei, bună, cu toate obiceiurile și tradițiile locului respectiv. Frumusețe și deopotrivă bogăție, bogăție spirituală.
Părinte, este știut că bogat ești dacă ai sănătate și pe toți cei dragi alături, copii, părinți, bunici, familia extinsă.
– Exact. Din păcate, în cazul meu, tatăl, decedat, mama văduvă din anul 1995, locuiește la sat. Fratele și familia în Austria, cumnatul și familia, de asemenea. Eu și soția, aici, la Reșița, iar fiica și ginerele, la Timișoara.
Părinte, în zilele noastre, într-o lume atât de complicată, ce rol are sau mai are preotul? Cine este el pentru sine și pentru comunitate?
– Învățător și sfințitor prin excelență, preotul constituie inima misiunii creștine. Într-o comunitate, preotul este cel ce poartă drapelul urmat de credincioșii atașați bisericii. Cler și credincioși, suntem chemați să mărturisim și să trăim mai ales Taina îndumnezeirii omului. Ținta ultimă a omului este în Hristos și cu Hristos prin Duhul Sfânt, într-o închinare veșnică în fața Tatălui Ceresc. Preotul trebuie să fie o personalitate publică, un lider comunitar, situat în centrul unei rețele sociale care oxigenează prin învățătură, viața sa, întreg organismul eclezial. Datoria primordială a preotului este aceea de a fi modelator de suflete. Preotul este piatra de hotar lângă care călătorul se odihnește și care îi arată apoi drumul spre veșnicie, însoțindu-l. Când vom fi cu toții (cler și credincioși) conștienți de prezența reală a lui Dumnezeu în și între noi, ne vom promova credința într-un mod profund, agapic și vom scăpa de credulitatea orizontală atât de păguboasă. Societatea mileniului al treilea are această suferință: lipsa discernerii binelui de rău, acea confuzie prin care oamenii au un aspect babilonic (Turnul Babel), o confuzie de idei și orientări. Există o maturitate spirituală pe care ne-o dorim, dar la care încă nu am ajuns. Este starea „bărbatului desăvârșit”, a spiritualității în care se poate realiza separarea binelui de rău.
Este greu a fi preot? Preoția poate fi visată ca orice altă profesie sau este o misiune divină exclusiv?
– Cred că preoția începe înainte de preoție. Încă de când omul este în anii fragedei tinereți, încă din copilărie, când își formează educația, obiceiurile, odată cu cei șapte ani de acasă și chiar mai devreme, din momentul în care învață rugăciunea „Îngerașul meu” împreună cu bunica. Cred că sămânța preoției e sădită în fragedă pruncie, iar la unii oameni rodește și se face arbore mare de coboară păsările cerului și se adăpostesc în ramurile lui. Ceea ce se urmărește în principal la candidatul care aspiră la preoție este să fie un om de calitate. Această calitate a omului se șlefuiește și se formează de-a lungul vieții lui, se călește prin tot felul de evenimente pe care omul le parcurge și astfel se coace. Preotul luminează ca soarele peste enoriașii săi, un înger luminat de harul lui Dumnezeu care-și împărtășește propria viață cu cei care i-au fost încredințați. De aceea, viața privată a preotului trebuie să fie în deplină concordanță cu ceea ce învață. Preotul este un om al rugăciunii pentru că ce folos ar avea să vorbească despre Dumnezeu dacă nu ar vorbi cu El? Preotul trebuie să fie un slujitor care se perfecționează mereu, un cititor profesionist. În preoție vii din bucurie și că ți-e drag. Cine consideră preoția doar ca pe o meserie din care își ia salariul sau poate profita de pe urma donațiilor, acela mai bine ar studia altceva pentru că sunt atâtea domenii interesante și frumoase. Preotul trebuie să se jertfească pe sine însuși luându-i ca modele pe Hristos și Sfinții Apostoli, care după dobândirea Duhului Sfânt nu s-au mai înfricoșat de ale lumii. Preoția este o vocație și un act de curaj ca al lui Petru în fața sinedriului, un curaj născut din dragoste, din iubirea față de Dumnezeu și de aproapele.
Interviu realizat de
Angelica-Telica HERAC
Articolul integral îl puteți citi în numărul 16 din 20 aprilie
