Elevii din comuna Alibunar și-au dovedit din nou talentul la limba și literatura română, în cadrul competiției regionale de limba română și cultura exprimării, desfășurată la Torac, pe data de 29 aprilie.
De la Școala Elementară ,,Frăție și Unitate” din Alibunar, respectiv Seleuș, au participat următoarele eleve: Helen Andrea Sporea Trifu, clasa a VII-a, și Anda Boraci, clasa a VIII-a. Acestea au fost pregătite de către prof. Gabriela Radojević și prof. Eleonora Miclea. Elevele Ana Guțu și Kristina Țăran, care frecventează școala din Seleuș au fost, de asemenea, pregătite de prof. Eleonora Miclea.
De la Şcoala Elementară ,,3 Octombrie” din Sân-Mihai au participat elevi din clasa a VII-a: Sofia Mohan și Alexandru Gătăianț, care au primit diplome de participare, iar din clasa a VIII-a au participat: Dorian Gătăianț, care a obținut locul III, iar elevul Gabriel Gătăianț a fost cel mai bun obținând locul întâi cu 18,50 de puncte. ,,Anul trecut, elevii de la Sân-Mihai au obținut primele locuri, şi anul acesta se repetă succesul”, ne declară prof. Marinela Gătăianț, cea care a și pregătit copiii. Elevii de pe primele trei locuri merg mai departe, la competiția republicană, care se va desfășura la Facultatea de Filosofie a Universității din Novi Sad, pe data de 27 mai.
Ana Guțu a obținut 18 puncte din 20, ocupând locul al doilea la competiția regională, iar Kristina Țăran a obținut 14 din 20 puncte, primind o mențiune. Prof. Eleonora Miclea, ne declară următoarele:
,,Sunt foarte mândră de toți elevii participanți. Elevelor, care merg mai departe, le țin pumnii și le doresc mult succes în continuare! Mulțumiri deosebite și profesoarei Adriana Filep Olar, care a însoțit elevele noastre.”
Adriana PETROI
Articolul integral îl puteți citi în numărul 20 din 20 mai