În literatura istorică numele Preotului Mihai Juică este de obicei amintit în legătură cu colaborarea sa cu Bogdan Petriceicu Hașdeu, la elaborarea amplei lucrări ,,Etymologicum Magnum Romaniae. Dicționarul limbei istorice și poporane a românilor” (București, I-1886, II-1897, III-1893), la care preotul bănățean a dat răspunsuri la Chestionarul lingvistic alcătuit de cunoscutul savant român.
Dincolo de importanța incontestabilă a implicării Pr. Juica în proiectul lui Hașdeu, observăm însă că opera sa este mult mai vastă și mai variată, iar contribuția sa în diferite aspecte ale vieții confesionale și național-culturale a românilor din Monarhia dualistă la răspântie de veacuri îl încadrează printre personalitățile marcante ale istoriei românilor din Banatul sârbesc.
Mihai Juică este născut în localitatea Broșteni de lângă Oravița, la 27 noiembrie 1845, unde termină școala primară. După absolvirea Seminarului Teologic din Caransebeș este instalat de paroh în comuna Răcășdia (1868). O perioadă de timp funcționează ca și capelan la Mârcina, iar în septembrie 1870 îl găsim printre cei trei candidați de paroh în comuna Srediștea Mică (Pârneaora) de lângă Vârșeț (azi în Banatul sârbesc), alegerea sa primind sprijin de la credincioși, însă în ciuda acestui fapt, cu spirjinul „antistiei comunale” și a primarului, este ales candidatul I. Miter, teolog absolut și învățător la Mesici, „unu omu seracutiu în cele intelectuali dar în amăgirea poporului cu promisiuni frumose, forete energicu și mesteru de gura”.
Din articolul publicat în revista ,,Albina” și semnat de „mai mulţi alegători”, aflăm că tânărul Mihai Juică era deja cunoscut și apreciat ca un bun orator și intelectual: „Noi l-am cunoscutu înca demultu pe D-sa, am auditu multe bune şi frumose despre densulu și vediendu ca e unu predicatoru, am pote dice oratoru, ce pote vorbi în oricare biserica…”, chiar și cei care la început erau aderenții celorlalți doi candidați, auzind predica candidatului Mihai Juică, au hotărât să-l aleagă de paroh, pentru că s-au încredințat că „e omu cu carte şi cu morala esemplaria, cum prea bine îl cunoasce Il. Sa Dnulu episcopu”. Deci, observăm că despre calitățile intelectuale și morale ale tânărului preot era bine informat și Episcopul Ioan Popasu. Semnatarii articolului nădăjduiau că, chiar din acest motiv, autoritățile eparhiale de la Caransebeș vor hotărî „să se alegă celu ce merita a fi luminatorulu poporului”.
Dr. Mircea MĂRAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 66 din 8 aprilie
