Din punct de vedere istoric, românii din Serbia de Răsărit s-au ferit multă vreme să meargă la biserică și la mănăstiri pentru că nu cunoșteau limba în care era oficiată slujba. Totuşi, acest lucru nu înseamnă că nu erau credincioși. Cu timpul, au avut o revelație. Au avut loc anumite momente: „învăţarea limbii”, educația și au acceptat acea limbă, inițial necunoscută, ca limbă maternă.
Nu este nevoie să demonstrăm că oamenii sunt diferiți. Ca urmare a acestei diversități, au apărut oameni care au contribuit la renașterea „romantismului național” sau, mai simplu, oameni care au aşezat lucrurile la locul lor. Unul dintre aceștia, „primul între egali”, este Vicarul de Timoc Bojan Aleksandrović, care e unul dintre noi şi totuși e cu mult deasupra noastră.
Cuvintele și faptele lui îl descriu cel mai bine. Noi, cei care am avut ocazia să petrecem în compania lui o zi de duminică, înainte de amiază, suntem încă profund impresionaţi de cele văzute și auzite.
Oamenii sunt trecători. Totuşi, prin cuvântul scris ne păstrăm istoria. Ceea ce am văzut în acea duminică merită cu siguranță să fie nu doar o parte din istorie, ci și un imbold pentru alții să viziteze acest loc. Călăuziți de prietenie, curiozitate și voia lui Dumnezeu, un mic grup din Kučevo, Petrovac, Golubac și Majdanpek a pornit pe drumul spre Malajnica.
La intrare în curtea mănăstirii, în dreapta, se află o inscripție trilingvă: Biserica – Mănăstirea Ortodoxă Sfinții Arhangheli. Deși eram dornici să vedem tot ce se află în curte, ne-am grăbit totuși să auzim ceea ce mulți nu auziseră – slujba din mănăstire, oficiată în limba maternă. Ca şi toţi ceilalţi, bunica de 80 de ani – cea mai în vârstă, dar şi cea mai vioaie dintre noi – a fost emoționată de faptul că a putut înțelege pe deplin slujba de duminică din mănăstire. A simțit atât de aproape limba maternă şi şi-a amintit de copilărie, dar, în acelaşi timp, a simţit-o departe, pentru că nu s-a mai auzit până acum. Mai bine de o oră, cei prezenți au ascultat slujba cu bucurie nedisimulată și cu lacrimi în ochi, fără a şopti între ei şi fără a obosi. La final a avut loc un discurs despre condamnare. Nu a fost orice discurs, ci unul pe înțelesul nostru, în limba română.
Jasmina GLIŠIĆ
Articolul integral îl puteți citi în numărul 65 din 8 aprilie
