,,Banatul este o regiune istorică așezată în partea sud-vestică a României, un areal care a intrat în istorie încă din cele mai vechi timpuri odată cu alte teritorii locuite de români. Banatul a constituit, multă vreme, un spațiu care a intrat în atenția atâtor administrații străine care s-au perindat la putere. Aici au avut loc numeroase bătălii, unele pentru supremație, altele pentru cucerire de noi teritorii, dar și pentru faptul că Banatul era foarte bogat. Această istorie bogată a Banatului m-a îndemnat, în timp, să-mi aduc o modestă contribuție la cunoașterea locurilor, a unor personalități de marcă ale Banatului care au ținut mereu trează ideea de neam, credință și iubire de pământul natal”.
Sunteți originar dintr-o zonă etnografică în care se pune accent pe păstrarea tradițiilor strămoșești. Cât a influențat mediul asupra interesului d-voastră pentru cercetarea istoriei și când a apărut această dragoste pentru istorie?
Trebuie să precizăm, de la început, că eu vin zona etnografică a Mureșului, fiind născut în satul Bodrog din jud. Arad. Am avut norocul de a avea în timpul anilor de școală, odată o învățătoare demnă de numele purtat, Maria Milancovici, apoi profesori de istorie dedicați meseriei de dascăli, prof. I. Teodorescu, Aurel Lazăr care ne-au modelat multora dintre noi calea spre studiul istoriei. Cu mulți ani în urmă, prin 1966, am fost repartizat în învățământ aici, în Banat, mai precis în miraculoasa Țară a Almăjului. Ajuns la locul pe care soarta mi l-a hărăzit. Am dat peste alte nume sonore ale istoriei naționale, Dumitru Protase, D. Crișan care săpau la șantierul arheologic de la Dragomireana, cărora le-am stat aproape pe tot timpul săpăturilor, descoperind lucruri nemaiîntâlnite până atunci. Tot acum am avut norocul să întâlnesc oameni deosebiți, iubitori de cultură, care respectau tradiția și obiceiul locului cum n-am mai văzut în altă parte. Duceau o viață tipic rurală, erau implicați în mersul istoriei locale, contribuiau din plin la realizarea unor deziderate legate de veșnicia satului. Toate evenimentele din an – sărbătorile creștine, tradițiile și obiceiurile – se desfășurau după un ritual pe care localnicii l-au păstrat din moși-strămoși. Biserica era mereu arhiplină, școala avea peste 150 de copii, nunta ținea trei zile, moartea aduna toată colectivitatea astfel încât se părea că durerea pierderii celui plecat era mai ușoară, praznicul casei strângea în jurul mesei neamuri și vecini, almăjeanul și în general bănățeanul, sărbătorea strânsul fânului, tăiatul porcului, ca niște lucruri firești rânduite de Cel de Sus.
Există foarte multe asemănări în mentalitate, modul de viață, folclor și tradiții între românii din Banatul de munte și între cei din Banatul sârbesc. Care sunt după părerea d-voastră cele mai importante puncte comune?
Întotdeauna și aproape în toate scrierile mele m-am referit mereu la Banatul istoric. Nu am făcut niciodată referiri la Banatul de munte și Banatul sârbesc. Soarta, împletită cu decizia mai marilor puteri, a făcut ca, la un moment dat, Banatul să fie divizat în funcție de interesele momentului și așa a rămas. Este greșit, după părerea mea, a discuta separat despre Banatul de munte și Voivodina, regiune care aparține acum Serbiei și pe care noi o vizităm foarte des, unde ne simțim ca acasă. Prin relațiile de bună vecinătate, pe care ni le-am consolidat în timp, am putut observa multe similitudini în comportamentul locuitorilor din cele două părți. Slujba din biserică la care participi este aceeași, răspunsurile liturgice sunt aceleași și nici n-ar putea fi altfel, fiind aceeași biserică și același tipic religios. Trebuie punctat faptul că în Voivodina anumite obiceiuri sunt mai pregnant păstrate decât în Banatul de munte, cum ar fi priveghiul, pomana, colindatul, nunta. Acestea sunt păstrate nealterate, bine conservate, așa cum erau la noi cu mulți ani în urmă.
Ați participat la numeroase simpozioane și conferințe, ați publicat foarte mult. Vă rog să ne spuneți câte volume și câte studii științifice ați publicat până acum. Care sunt, după părerea d-voastră, cele mai importante?
Beneficiind de zona de frontieră, aveam încă înainte de Decembrie 1989 permis de trecere a frontierei. Încă de atunci am reușit să stabilim câteva relații de prietenie cu oameni de dincolo de graniță din Vârșeț, Satu Nou, Petrovasâla, cu care am rămas într-o bună înțelegere. După evenimentele din Decembrie 1989 aceste relații s-au lărgit mai ales în Voivodina, dar și în Valea Timocului. Din 1990 am avut bucuria de a participa la o serie de întâlniri culturale în care s-au omagiat oameni de seamă ai Banatului istoric, mai ales prin Simpozionul ,,Oameni de seamă ai Banatului” organizat de S.L.A. ,,Tibiscus” din Uzdin, inițiat și coordonat de bunul meu prieten, poetul și publicistul Vasile Barbu, sufletul tuturor manifestărilor culturale de la nivelul S.L.A. ,,Tibiscus”. Aici mi s-a dat posibilitatea a conferenția pe seama mai multor personalități ale Banatului: Iuliu Vuia – învățătorul neamului, Traian Oprea – ctitorul Catedralei din Vârșeț, familia de sculptori Busuioc, preotul Iosif Coriolan Buracu – întemeietor de biblioteci în satele românești din Voivodina, trioul uzdinean Vasile Barbu, Ionel Stoiț și Ioța Bulic, sculptorul Romul Ladea, duelul diplomatic al celor două state la Conferința de Pace de la Paris, Episcopul dr. Iosif Traian Badescu – vizita canonică în satele românești din Voivodina sau despre Atanasie Popovici, militant de seamă al românilor din Valea Timocului. Mi s-a oferit ocazia a lansa câteva din volumele publicate – Biografia sătulețului milenar Bodrogu Vechi de Petre Ugliș Delapecica (ediție îngrijită), Din Panteonul Banatului istoric sau chiar a volumului Istoria bisericilor din Almăj, care s-au bucurat de o bună primire de către cei prezenți. Am avut onoarea a semna, ca și consultant științific, lucrarea doamnei Ana Boier – ,,Drag mi-e portul românesc”, un album de referință al portului popular din Uzdin prezentat de Asociația ,,Bunicuțele” din Uzdin. Am publicat cărți despre profesia de dascăl, de referință, ,,Predarea istoriei românilor în școala primară” (2004), tipărită în peste 1000 de exemplare și folosită ca metodică în predarea istoriei, cartea de căpătâi ,,Istoria bisericilor ortodoxe din Almăj” (Editura Hoffman, 2019, 566 pagini), Din panteonul Banatului istoric, studii asupra unor personalități marcante ale Banatului sau, mai recent, ,,Pribeag prin imperiu”, o carte document despre pr. Pavel Boldea, militant de seamă pe frontul Primului Război Mondial. Totodată, am îngrijit și am colaborat la multe alte volume și m-aș referi aici doar la volumul ,,Almăjul de ieri, de azi și de mâine” coordonat de domnul academician Ion Păun Otiman, unde mi s-a repartizat capitolul ,,Spiritualitatea almăjeană”. Am susținut peste 100 de comunicări și referate cu diferite ocazii culturale.
Trebuie amintit și faptul că la fiecare întâlnire la Casa Românească din Uzdin am lansat numerele curente ale revistei de cultură ,,Almăjul” precum și revista ,,Românii din Timoc” pe care am onoarea a le conduce.
Adriana PETROI
Articolul integral îl puteți citi în numărul 15 din 10 aprilie 2021
