Centrul Cultural al comunei Alibunar, în frunte cu directoarea Olivera Cicović, a sprijinit realizarea proiectelor care au drept scop reanimarea vieții culturale la sat. În perioada de vară au fost organizate ateliere educative pentru copii cu participarea unor artiști de teatru din Belgrad. În cadrul acestor întâlniri cu actorii profesioniști, copiii au avut prilejul să facă cunoștință cu secretele artei teatrale. Trupa de artiști din Belgrad a susținut spectacole pentru copii la Banatski Karlovac, Petrovasâla, Alibunar cu scopul de a trezi interes pentru teatru și a dezvolta capacitatea de creativitate.
Centrul Cultural din Alibunar a sprijinit toate manifestările legate de tradiții în satele din comuna Alibunar. Cu prilejul marcării sărbătorii satului, la Petrovasâla a fost organizat un spectacol folcloric în colaborare cu Orchestra de Muzică Populară a Consiliului Național a Minorității Naționale Române. Sub auspiciile Centrului Cultural, la Janošik a fost organizată manifestarea tradițională ,,Zilele vișinelor” realizată cu sprijinul Asociației femeilor ,,Janošičanke“. O altă manifestare culturală realizată cu sprijinul Centrului Cultural, a fost evenimentul gastronomic ,,Gătirea fasolei la ceaun”, manifestare organizată cu prilejul praznicului ,,Rusaliile”, sărbătoarea satului Petrovasâla. În aceeași perioadă, la Seleuș a fost marcată aceeași sărbătoare a satului, unde au fost prezenți reprezentanții Centrului Cultural De asemenea, Centrul Cultural a fost prezent și la sărbătoarea satului Nicolinț, unde au avut loc două manifestări tradiționale: Ziua de Sânziene și Ziua Internațională a Ieiprecum și expoziția de artizanat și preparate culinare. O manifestare care a marcat în mod aparte activitatea acestei instituții de cultură a fost recenta manifestare a tradițiilor, organizată la Alibunar.
Fiind un promotor al vieții culturale, Centrul Cultural a înființat un ansamblu folcloric reprezentat de tineri artiști pasionați de muzică și folclor. Orchestra de muzică populară sub bagheta prof. Cristian Giugea, are un bogat repertoriu unde sunt cuprinse compoziții muzicale ale cunoscuților folcloriști și compozitori care sunt inițiați în toate zonele folclorice ale popoarelor balcanice.
Silvia MĂRGAN
integral îl puteți citi în numărul 40 din 1 octombrie