Revista cu care ne mândrim

Existentă de 74 de ani, revista ,,Lumina” are din primăvara acestui an un nou redactor a.i. și anume pe drd. Mărioara Sfera. Odată cu noul redactor a.i.,  revista a  primit atât o nouă înfățișare,  cât și un nou conținut. Așadar, revista a fost lansată în forma ei nouă.

Această lansare a avut loc pe  data de 14 august a.c. la Coștei,  în incinta Căminului Cultural din localitate. Drd. Mărioara Sfera a luat cuvântul prin care a salutat oaspeții și a prezentat cele două numere: ,,Vorbim despre o revistă de literatură, artă și cultură transfrontalieră, care dăinuie de 74 de ani și care a luat naștere întocmai aici, la Coștei. Această revistă, unică la noi, este un simbol cultural identitar al românilor din Voivodina.  Misiunea delicată a acestei reviste este de a exprima prin cuvinte și imagini valorile artistice și universale românești, creând punți de legătură între popoare și culturi”.


Președintele Consiliului Național al Minorității Naționale Române, Daniel Magdu,  s-a declarat mulțumit de primele două numere ale revistei în forma lor nouă. De asemenea, a apreciat străduința doamnei Mărioara Sfera, care a reușit într-un scurt timp să redacteze două numere, dintre care un număr dublu.  Nu în ultimul rând,  a declarat că va susține în continuare atât redactarea revistei, cât și manifestările care au ca scop promovarea tradiției și a culturii românești.


Viorel Bălăgean, preşedinte al Comunităţii Locale şi al  S.C.A ,,Mihai Eminescu”, a salutat oaspeții cărora le-a mulțumit pentru prezență şi a evidenţiat importanţa evenimentului, având în vedere că revista ,,Lumina” a fost înfiinţată la Coştei.

Adriana PETROI

Articolul integral îl puteți citi în numărul 34 din 21 august 2021