Începând de vineri, 10 iunie și până luni 13 iunie, la Mărghita, s-a sărbătorit Ruga satului – Rusaliile și hramul Biserici Ortodoxe Sârbe ,,Pogorârea Duhului Sfânt”. Mărghiticenii, din an în an, tot mai bogat sărbătoresc Ruga satului.
După cum ne-au declarat, dorința lor este ca totul să fie ca pe vremuri. Anul acesta a fost organizat un program într-adevăr bogat și variat pentru cetățeni. Vineri, 10 iunie, în orele dinainte de masă a fost organizată o manifestare culinară, așa-numita ,,Paprikašijada”, o competiție de gătire a tocăniței, sau cum se spune în Mărghita, a popricașului de pui, la care au participat 8 echipe. Pentru gătirea tocăniței au primit totul gratuit de la organizator, respectiv de la Comunitatea Locală. După gustare, juriului, care a fost compus din trei tineri localnici cu experiență culinară, au decis că cel mai bun popricaș de pui a fost cel gătit de echipa ,,Šobot” din Plandiște. Pe locul doi a fost cel gătit de echipa culinară a membrilor Bisericii Ortodoxe Române din Mărghita, iar pe locul trei s-a plasat tocănița gătită de echipa Clubului femeiesc ,,Jefimija” din Plandiște.
Sâmbătă, 11 iunie, începând cu ora 10 și până la ora 14, în fața Bisericii Ortodoxe Sârbe s-au desfășurat jocuri sportive pentru elevii Şcolii Elementare ,,Dositej Obradović”, departamentul din Mărghita, la care aproape nu a fost nici un copil să nu cucerească vreuna din medalii. Tot sâmbătă, în memoria tânărului fotbalist Dejan Čeh, care înainte cu 12 ani a decedat, după-masă a fost organizat un Turneu memorial de minifotbal la care au participat 9 echipe.
Rodica GRUESCU
Articolul integral îl puteți citi în numărul 26 din 25 iunie 2022