S-au prezentat mulţi debutanți

Cea de-a doua etapă a preselecțiilor în vederea participării soliștilor vocali și a celor instrumentiști la Festivalul de Folclor și Muzică Românească din Voivodina – Republica Serbia s-a organizat, pe 10 aprilie, la Casa de Cultură „3 Octombrie” din Satu Nou.

În fața comisiei artistice, din care au făcut parte președintele Janiel Șublea și membri Sorin Jivcu, Adrian Cebzan și Maribel Șoșdean, care a acompaniat soliștii la acordeon, s-au prezentat 22 de soliști vocali și instrumentiști. Conform spuselor președintelui comisiei artistice, este de aşteptat ca la festival să participe aproximativ 40 de soliști vocali și instrumentiști.
„La preselecțiile care au avut loc la Vârșeț s-au prezentat 12 soliști vocali și instrumentiști. La Satu Nou, am ascultat încă 22 de tineri. S-au mai anunțat încă vreo cinci soliști, care din motive obiective nu s-au putut prezenta la preselecții. Majoritatea soliștilor au fost foarte bine pregătiţi. Am ales melodiile cu care se vor prezenta. Cred că vom pregăti un program foarte reușit”, a declarat Janiel Șublea.
Când este vorba de pregătirile „bobocilor” pentru festival, Janiel Șublea a afirmat că acestea deja au început și că decurg foarte bine.
Pe lângă soliștii care vor participa în partea competiţională, la festival se vor prezenta și soliști în programul de gală. Adrian Cebzan ne spune că s-au anunțat aproximativ 10 soliști care vor cânta în afara concurenței. „La programul de gală va participa și Orchestra de Muzică Populară a Casei de Cultură „3 Octombrie” din Satu Nou cu încă aproape 10 soliști. Mă bucur că printre soliștii vocali și instrumentiști care s-au prezentat la Satu Nou am văzut un număr mare de debutanți. Îmi pare bine că tinerii vor să păstreze muzica și tradiția românească. Le doresc mult succes și să se prezinte cu drag la multe festivaluri și concerte”, a declarat Adrian Cebzan.
Solistul vocal Pavel David Spăriosu Secoșan din Uzdin va debuta la această ediție a festivalului. „Mă prezint pentru prima dată la festival. Am avut emoții, dar a trecut bine. Dintotdeauna mi-a plăcut să cânt, însă până acum nu am îndrăznit să mă prezint la festival.”

Sanela CRĂINEAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 16 din 16 aprilie 2022