,,Sânziene, flori de aur în poiene”

Joi, 24 iunie, neamul românesc a marcat două sărbători deosebite: Sânzienele și Ziua Universală a Iei. În această zi mirifică, Asociația Femeilor ,,Pro Art” din Nicolinț a adus un omagiu plantelor magice culese de pe câmpii și totodată ,,cămășii cu altiță”, cum este denumită ia.

Asociația Femeilor din Nicolinț ,,Pro Art” a adus un plus de culoare în acea zi magnifică, organizând pentru prima dată manifestarea culturală ,,Sânziene, flori de aur în poiene”, care urmează să devină tradițională.
În cadrul programului inaugural prezentatoarei Eufrozina Greoneanț i-a revenit onoarea de a saluta prezența onoraților oaspeți: dl Gheorghe Dinu, consulul general al României la Vârșeț, dl Daniel Bala, ministru consilier la Consulatul României de la Vârșeț, Zorana Bratić, președinta comunei Alibunar, prof. Rodica Almăjan, președinta Consiliului Executiv și coordonatoarea Departamentului pentru Învățământ al Consiliului Național al Minorității Naționale Române, dl Petru Mohan, locțiitorul președintelui Adunării comunei Alibunar, doamna Olivera Cicović, directoarea Centrului de Cultură al comunei Alibunar, doamna Tamara Radojčić, președinta Uniunii Femeilor din comuna Alibunar, doamna Felicia Turcoane, consilier în Adunarea Comunală, doamna Mărioara Đurić, directoarea Școlii Elementare ,,2 Octombrie” din Nicolinț, dl Mircea Dalea, președintele Consiliului Comunității Locale, preotul prot. Manuel Ianeș, parohul B.O.R. din Nicolinț. Mulțumiri deosebite pentru realizarea acestei manifestări și pentru sprijinul acordat au fost adresate domnului Vasilije Gerić, directorul ,,AD Nikolinci”, Consiliului Național al Minorității Naționale Române, comunei Alibunar, precum și numeroșilor sponsori.
Domnul consul Gheorghe Dinu a adresat cuvinte de sprijin: ,,Doresc să felicit asociația femeilor din Nicolinț pentru ideea de a inaugura o nouă sărbătoare a datinilor din străbuni care provin din trecutul îndepărtat al românilor. În trecut la români exista o horă a Sânzienelor și păstrarea acestor tradiții trebuie menționată în mod aparte, cum au reușit românii să le păstreze.


Obligația noastră este de a ne păstra identitatea națională, iar tradițiile trebuie să se mențină pe aceste meleaguri. În această zi am asistat la o sărbătoare păstrată cu sfințenie de mii de ani, iar acestor minunate femei le revin cele mai mari merite pentru organizarea reușită a acestei manifestări tradiționale”.
Prof. Rodica Almăjan s-a adresat onoratului public spunând: ,,Îmi revine deosebita plăcere de a fi prezentă la această manifestare deosebită și de a adresa cuvinte de salut din partea preşedintelui C.N.M.N.R., domnul Daniel Magdu. Consiliul Național al Minorității Naţionale Române a sprijinit până acum și va acorda sprijin manifestărilor care promovează identitatea națională a românilor de pe aceste meleaguri. Mulțumesc în mod deosebit acestor femei care au organizat această manifestare impozantă, apoi doamnei directoare Mărioara Đurić pentru sprijinul acordat, cadrelor didactice, elevilor, precum și părinților care au oferit un ajutor cuvenit. Vă doresc tuturor mult succes pe viitor și să ne vedem și la anul într-un număr mai mare”.
În continuare, elevii de la Școala Elementară ,,2 Octombrie” din Nicolinț, instruiți de învățătorii Ionel Danciu, Flavia Dalea, Andreea Boraci, Lina Greoneanț și Monica Jaklić, au prezentat montajul scenic ,,Drăgaica”. În cadrul acestei scenete au evoluat: Valentin Bonciocat, Mihai Dalea, Alex Turcoane, Andrei Petcu, Emili Miul, Adina Cioloca, Adina Chercioban, Teodora Miul, Angela Pașca, Jelena Novakov, Andrea Picioane, Cristina Cioloca și Cristian Cașler.
În continuarea programului publicul a avut bucuria de a-i asculta pe soliștii instrumentiști consacrați: Leonid Ardelean, intepretând la acordeon două melodii populare românești și pe invitatul special Nelu Iencea din Coștei, care a interpretat la saxofon o suită de melodii populare românești.
A urmat un moment inedit: parada la care s-au îmbinat inegalabila ie românească și farmecul coroniței de Sânziene. Juriul alcătuit din doamnele Mărioara Đurić, Tamara Radojčić și Persa Cojocar au urmărit defilarea participantelor pentru cele două concursuri: ,,Cea mai frumoasă ie” și ,,Cea mai frumoasă cununiță”. Pentru cea mai frumoasă ie au fost premiate: Angela Pașca (premiul I), Adina Turcoane (premiul II) și Alecsandra Cebzan Zeman (premiul III). La concursul ,,Cea mai frumoasă cununiță” juriul a acordat premii următoarelor participante: Teodora Miul (premiul I), Alexandra Picioane (premiul II) și Alexandra Pușcaș (premiul III).

Text şi foto: Silvia MĂRGAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 27 din 3 iulie 2021