Noaptea Sânzienelor,
Între cer şi pământ…
Iubite de Lună şi vânt,
Plutesc peste plaiuri…
Alaiuri de zâne cântând.
Cunune-mpletesc…
din razele Lunii,
Din florile-alese
Proaspăt culese…
Din roua de seară…
Cunune-mpletite.
Noapte de Sânziene
Noaptea de Sânziene este una dintre marile nopți de peste an, când cerurile se deschid iar cele două lumi comunică energetic și vibrațional. Este noaptea în care plantele magice au cel mai mare leac, florile câmpului, cel mai puternic parfum iar luna, cea mai frumoasă lumină. Sărbătoarea Sânzienelor este pe 24 iunie și i se mai spune Drăgaica, Ziua Soarelui sau Amuțitul Cucului, pentru că începând de acum și până la echinocțiul de primăvară din anul viitor, această pasăre oraculară nu va mai putea fi auzită cântând.
Potrivit etnologului Narcisa Ştiucă, Drăgaica şi Sânzienele au transferat numele unei plante emblematice căreia, pe lângă proprietăţile medicinale, i se atribuie şi cele de protecţie, de purificare şi de stimulare a energiilor vitale. Pe bună dreptate, unii cercetători contemporani identifică şi definesc, astfel, semnificaţiile care sunt recunoscute în cele două arii culturale româneşti: dacă Sânzienele pot fi asociate demonilor eolieni cu o funcţie accentuat distructivă, reprezentările legate de Drăgaică (despre care se poate spune că nu sunt perfect sinonime) au în principal valenţe faste, centrate pe practicile de propiţiere. (volumul Spirala Sărbătorilor. Rosturi, tâlcuri şi desluşiri).
Se spune că în noaptea de Sânziene se întâmplă lucruri deosebite:
feriga, plantă despre care se știe că nu înflorește niciodată, face o floare albă, strălucitoare ca o stea. Se povestește că cine o vede capătă puterea de a citi gândurile oamenilor și de a afla comorile ascunse;
înflorește și „iarba-fiarelor”, care va lumina în întuneric ca aurul iar la răsărit va picura sânge, lăsând urme roșiatice pe pământ. I se mai spune „iarba-tâlharilor”, pentru că hoții și haiducii pot deschide orice încuietoare cu ea. Oamenii care au văzut-o înflorită spun că are un cap ca de om pe care poartă o coroană, că în loc de frunze are un fel de aripioare, că nu are rădăcină și-și tot schimbă locul dintr-o poiană într-alta. În restul anului, „iarba-tâlharilor” arată ca o plantă obișnuită, din care pricină nu poate fi descoperită decât întâmplător, atunci când rupe fierul coasei sau al plugului, ori când face să-i sară potcoava calului.
doar în Noaptea de Sânziene se culege „nebunariţa”, cea mai veche plantă folosită în ritualurile magice, una dintre componentele alifiei cu care se ungeau vrăjitoarele pentru a putea zbura;
în această noapte mirifică animalele grăiesc cu glas de om și, dacă le asculți, poți afla de la ele toate tainele lumii;
În Noaptea de Sânziene porţile cerului sunt deschise și se întorc strămoșii acasă, Moșii de Sânziene;
înfloresc sânzienele, plante oracol, plante magice, plante tămăduitoare, ipostaze vegetale ale zânelor cu același nume…Dacă dormi cu ele sub pernă, îți arată ursitul, dacă le prinzi în păr ori le pui în sân, ești drăgăstoasă tot anul, dacă te scalzi în roua lor, ești frumoasă și dragă cui vrei tu, dacă îți înfășori talia cu ele, te apără de dureri.
feciorii umblă cu făclii aprinse, le rotesc după cum merge soarele pe cer, înconjoară cu ele curțile și grădinile într-un ritual solar de purificare și fertilizare, după care le înfig la capătul holdelor și așteaptă până se stinge văpaia.
În ziua de Sânziene se colindă, se fac farmece, se ghiceşte, se află ursitul, se fac prorociri asupra vremii şi rodului, se descântă:
Sânziană, floare-aleasă,
Fă-mă în curând mireasă
Și-arată-mi norocul meu,
Ce mi-i de la Dumnezeu.
Zânele, Drăgaicele…
În credința populară se spune că sânzienele sunt zâne, sânzienele sunt flori, sânzienele sunt fete-flori, ipostaze vegetale ale celor mai îndrăgite personaje mito-folclorice de la noi. Sânzienele coboară pe pământ a treia săptămână din iunie, punând stăpânire pe văzduh în ziua de 24. Sunt zâne bune iar oamenii le iubesc și nu se tem de ele. Le cheamă pe nume, și le alintă în felurite chipuri: Reginele Holdelor, Doamnele Călușarilor, Mireasele, Împărătesele… În unele locuri li se spune Drăgaice, de la slavul „draga” (frumoasă, dragă), însă în cea mai mare parte a țării, Sânziene. Mircea Eliade este de părere că Sânzienele continuă un cult roman închinat zeiței Diana (Sanctae Dianae), venerată și pe teritoriul Daciei. Despre ele se povestește că intensifică parfumul florilor, măresc puterea tămăduitoare a plantelor de leac, apără copiii de boli, cresc bobul grâului, sporesc rodul pământului, alungă grindina, înmulțesc păsările cerului, aduc femeilor prunci frumoși iar fetelor mari, ursitul.
Eufrozina GREONEANȚ
Articolul integral îl puteți citi în numărul 26 din 26 iunie 2021
