Se știe că anul acesta, 2022, sunt 50 de ani de la prima ediţie a ,,Zilelor de Teatru ale Românilor din Voivodina”. Printre cei care au iniţiat această manifestare a fost și regretatul sărcianţ Solomon Mioc, iar la prima ediţie (1973) sărcienţii s-au prezentat cu ,,Analfabetul” (B.Nušić). Regia au semnat-o Solomon Mioc și Iancu Murărescu. Dar, cu toate că am avut un oarecare success (dintre cele nouă piese prezentate, noi am ocupat locul V, iar la individuale Iancu Murărescu a primit locul III pentru roluri bărbătești (după Traian Coracu și Ioţa Vinca). Totuși, s-a întâmplat ca 20 de ani sărcienţii să nu mai participe la ,,Zilele de Teatru”. Aceasta până în 1993, când aceeași S. Mioc și I. Murărescu pregătesc două comedii de B. Nušić, ,,Strănutul” și ,,Șoarecele”.
În 1994, începe colaborarea cu Livius Lăpădat, dramaturg, de origine din Sărcia. Se prezintă comedia ,,Căsătorie întârziată” (regia I. Murărescu). În 1995, se prezintă o altă comedie a lui L. Lăpădat, ,,Șanse pentru angajare”, iar ca regizor apare Iancu Pancaricean.
Urmează ,,Planuri optimiste” în 1996, ,,Cameleonul” în 1997, ,,Cine se ceartă, se iubește” în 1998, (același autor, același regizor). În 1999, din cauza războiului nu ne-am prezentat, iar în 2000 ne-am prezentat cu ,,Dragoste și crimă”, în 2001 cu ,Socoteli fără cârciumar” (L. Lăpădat și I. Pancaricean). În anul 2002, nu ne-am prezentat, iar în 2003 ne-am prezentat cu ,,Dragoste și intrigă”.
Ca regizor apare din nou I. Murărescu, pe când în 2004, într-o regie colectivă se prezintă ,,A cumpăra un automobil”. În 2005, se prezintă cea de-a zecea comedie al lui L. Lăpădat, ,,Cum să-ţi măriţi soacra”, regizor fiind I. Pancaricean.
Iancu MURĂRESCU
Articolul integral îl puteți citi în numărul 50 din 10 decembrie