Savurare într-o ambianţă frumoasă

Mulţi care au case la sat şi nu mai trăiesc în ele, le-au lăsat în voia sorţii. Acesta nu este şi cazul Măriei Şcherlac, care a renovat casa părintească din Pârneaora şi a numit-o Casa Şcherlac.

La întrebarea când a renovat casa şi cu ce scop, dânsa ne-a răspuns următoarele:
„Aceasta este casa mea părintească şi dintotdeauna am avut dorința să o renovez. Am avut ideea să-i deschid uşa, ca lumea să poată intra în ea și să-i dau viaţă. Anul trecut, la începutul pandemiei, mi-a venit ideea să încep renovarea şi să mă ocup de turism. Deci, casa o închiriez turiştilor. Cred că satul acesta are capacitate pentru turism. Aici este vârful de la Gudurica. Lumea poate să se odihnească, să se plimbe. Zona este înconjurată de peisaje superbe, cu o calitate a aerului foarte ridicată. Terasa oferă o priveliște superbă.”
Turiştilor le stă la dispoziţie apartamentul cu două camere dotat cu bucătărie. În curte există grătar, iar Măria are în plan, ca anul viitor, să instaleze şi o piscină. Am întrebat-o pe Măria dacă au oaspeţi, dacă vin turiştii aici, iar dânsa ne-a răspuns:
„Da! Eu sunt bucuroasă că din martie, anul curent, de când am terminat cu renovările, au început să vină turiști în fiecare weekend, dar şi peste săptămână. Cei mai mulți turiști vin din Belgrad şi le place foarte mult. Aşa zic ei, că se simt ca în casa lor.” Pe lângă vizitatorii din Belgrad, vin şi cei din Novi Sad, Bački Petrovac şi a fost şi un turist din Austria, care deja i-a vizitat de două ori.
„Eu sunt bucuroasă, deoarece într-un timp atât de scurt, am turiști care deja revin”, ne-a mărturisit Măria.
Ne-a interesat dacă Măria a făcut publicitate în Austria sau clientul a auzit de ofertă aici şi am aflat că de aici a auzit, că deja a fost de două ori şi acum vine din nou.

Daniela BAKIĆ SCUMPIA

Articolul integral îl puteți citi în numărul 52 din 25 decembrie 2021– 1 ianuarie 2022