Scoaterea Sfintei Cruci

De-a lungul veacurilor trecute, tradiția noastră a transmis din generație în generație, extraordinara istorie a lemnului din care a fost făcută Sfânta Cruce, care este unul dintre primele simboluri creștine, dar și baza credinței în jertfa mântuitoare a Mântuitorului Hristos. Această istorie este mai puțin cunoscută astăzi, dar rămâne foarte importantă, pentru că un creștin adevărat încetează să se raporteze la momentul fundamental care a schimbat cursul istoriei, adică la moartea pe cruce și la Învierea Domnului.

Tocmai de aceea scriu cele de mai jos, cu nădejdea că vă pot pune la inimă o învățătură frumoasă. Ziua de 1 august constituie un prim pas în cinstirea Mântuitorului în luna august, fiind urmată de sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului, din 6 august și de venerarea Sfintei Marahme a Domnului, din 16 august, adică în prima zi după Adormirea Maicii Domnului. Cele trei sărbători sunt într-o strânsă legătură.

În calendarele noastre ortodoxe se precizează că ziua de 1 august este ziua de ,,Scoatere a Sfintei Cruci”. Această amintire a momentului s-a instituit la dorinţa comună a ortodocşilor greci şi ruși, pentru a marca biruinţa simultană pe care au repurtat-o ruşii asupra bulgarilor şi grecii asupra sarazinilor, ca urmare a luptelor din timpul țarului rus Andrei și a împăratului bizantin Manuel Comnenul (1143-1180), fapt care s-a realizat cu ajutorul Sfintei Cruci, pentru că în amândouă bătăliile, oștile au purtat ca semn de biruință Sfânta Cruce.

Pe 1 august, în cetatea Constantinopol (Istambulul de astăzi) era scos în procesiune lemnul Sfintei Cruci, din Palatul Imperial, până la Catedrala ,,Sfânta Sofia”. Crucea scoasă spre închinare nu era una de rând, ci însăși Cinstita Cruce a Mântuitorului Iisus Hristos. Participau o mulțime de preoți și diaconi, care o tămâiau pe toată durata procesiunii. Vreme de două săptămâni, până pe 15 august, din Biserica ,,Sfânta Sofia” se făceau zilnic procesiuni cu Sfânta Cruce în diferite zone ale cetății imperiale.

Pr. Petru BERBENTIA

Articolul integral îl puteți citi în numărul 30 din 29 iulie