Se modifică procesul de învăţământ din cauza agravării situaţiei epidemiologice

Conform Deciziei echipei de monitorizare şi coordonare a aplicării măsurilor epidemiologice preventive în activitatea unităţilor şcolare şi în concordanţă cu deciziile şi concluziile comandamentului de criză pentru combaterea boli infecţioase COVID-19 şi instrucţiile profesionale pentru organizarea activităţii educaţionale în şcoala primară şi gimnazială pentru anul şcolar 2021/2022, începând cu 13 septembrie 2021, va intra în vigoare cel de-al doilea model de organizare a procesului de învăţământ în clasa a VII-a şi a VIII-a în şcolile generale, şi al treilea model de organizare a activităţii educaţionale în Şcoala Medie de Economie şi Comerţ „Dositej Obradović” din Alibunar.

Echipa de specialitate a decis asupra măsurilor preventive care se vor aplica şi respecta în toate unităţile şcolare, referitor la întrebuinţarea măştii de protecţie, ceea ce este valabil pentru toţi angajaţii, inclusiv persoanele care au fost complet vaccinate împotriva COVID-19, precum şi persoanele care au fost supuse testării pentru depistarea virusului COVID-19. De asemenea, echipa recomandă utilizarea măştilor de protecţie pentru toţi elevii, pe întreaga perioada petrecută la şcoală. Decizia privind modelul de desfăşurare a activităţilor educativ-instructive în unitiăţile şcolare de pe teritoriul comunei Alibunar, a fost luată cu acordul Ministerului Educaţiei, Ştiinţei şi Dezvoltării Tehnologice, ţinând cont de criza sanitară care este în competenţa Institutului de Sănătate Publică din Serbia „Dr. Milan Jovanovic Batut” din Belgrad.

Ion MĂRGAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 38 din 18 septembrie 2021