Săptămâna trecut, la Școala de Agricultură din Vârșeț, a avut loc un seminar pe tema: „Cultivarea și prelucrarea plantelor medicinale și condimentare” susținut de către oameni de știință și experți în acest domeniu.
Seminarul s-a fost desfășurat sub auspiciile Secretariatului Provincial pentru Agricultură, Silvicultură și Gospodărirea Apelor. A fost cofinanțat de Uniunea Europeană și face parte din proiectul de cooperare transfrontalieră dintre Serbia și Ungaria.
Cu acest prilej directorul Școli de Agricultură Srđan Kliska, a declarat urmatoarele:
-Mă bucur foarte mult că avem în fața noastră un număr însemnat de oameni care prezintă interes față de plantele medicinale. Au venit din Vârșeț, precum și din alte orașe. Trebuie să recunosc că nu mă așteptam la un astfel de succes. Cred că acest seminar este foarte utli pentru cei ce își propun să-și îmbunătățească veniturile și să cultive medicinale, dar nu au suprafețe prea mari în gospodăriile.
Seminarul a fost organizat de Secretariatul Provincial pentru Agricultură, Silvicultură și Gospodărirea Apelor și Fondul pentru Afaceri Europene al Provinciei Autonome Voivodina, în cadrul proiectului „Îmbunătățirea antreprenoriatului și a oportunităților de angajare în regiunea transfrontalieră prin Practici agricole bazate pe inovații -AGRINNO2, intitulat: „Cultivarea și prelucrarea plantelor medicinale și condimentare”.
Denis STRATULAT
Articolul integral îl puteți citi în numărul 23 din 12 iunie 2021