Sfântul Mare Mucenic Gheorghe sărbătorit la BOR și şcoala din Uzdin

Programul a început la ora 9.30 cu o liturghie în Biserica Ortodoxă Română ,,Sf. Gheorghe”, care a fost slujită de Părintele Vicar Emanuel Tăpălagă și Părintele Paroh Moisă Lința, împreună cu un sobor de 13 preoți din localitățile românești. Slujba a inclus o liturghie solemnă, tăierea colacului și alegerea noilor nași. Sărbătoarea satului a adunat numeroși locuitori din Uzdin.

O notă deosebită liturghiei a fost acordată de corul care a cântat în biserică sub bagheta dirijorului prof. Daniel Cheț. Noii nași ai bisericii sunt Marinel și Aneta Măran din Uzdin.
,,Sfântul Mare Mucenic Gheorghe era un soldat tânar așa cum este reprezentat și în icoană. Un mărturisitor al credinței creștine din primele secole și este un luptător aprig al credinței creștine împotriva credințelor păgâne. De aceea în troparul bisericii este numit binevoitorul credinței creștine asupra tuturor învățăturilor păgâne. Este un model de urmat pentru tinerii din ziua de astăzi”, a spus printre altele Părintele Vicar Emanuel Tăpălagă.


Totodată, a menționat, în mod special, bucuria colaborării care există între toate instituțiile din Uzdin. ,,Dorim pe această cale să arătăm și altora Uzdinul ca model de urmat, model de înfrățire a tuturor instituțiilor și organizațiilor din localitate, pentru promovarea culturii, tradiției, limbii materne, pentru că toate acestea ne definesc ca români pe aceste meleaguri. Felicităm pe această cale toți uzdinenții.”
,,La această mare bucurie sufletească Bunul Dumnezeu ne-a binecuvântat cu soare. Soarele cel mai mare și luminos au fost copii în biserica noastră și corurile care au dat răspuns Sfintei Liturghii. Mulțumesc tuturor uzdinenților că și-au făcut timp să fie împreună cu noi la această mare bucurie sufletească”, a menționat Părintele Paroh Moisă Lința.

Virginia PUIA

Articolul integral îl puteți citi în numărul 20 din 14 mai 2022