Vă spun sincer că am trecut prin destule frământări până am ajuns să mă intereseze acest subiect. Adică mă gândeam, ce trebuie să mă bag eu în chestia asta? Dar nu se mai poate! Devenim din ce în ce mai puţin creştini şi tot mai mult, adepţi ai unor credinţe ce nu ţin de esenţa credinţei noastre.
M-a deranjat faptul că românii au fost de acord cu manifestările de „halloween” şi am rămas interzis când am citit că în ziua de 31 octombrie, spiritele persoanelor care au murit în ultimul an, se întorc pe pământ în căutarea unor corpuri vii, pentru a le poseda pe perioada anului viitor, aceasta fiind singura speranţă de a avea o viaţă după moarte. O prostie mai mare şi o chestie mai anticreştină nici că se putea. Dar românul nu se opreşte aici! Ziua de 14 februarie a deveni „Valentine’s day” şi toţi românii nu sunt „trandy” dacă nu se prostesc în această zi. ȘI NU NUMAI ROMÂNII!
De aceea m-am gândit să explic ce e cu sărbătoarea asta importată mai nou de români. Şi pentru asta m-am documentat „beton” ! Adică, am căutat în sinaxar şi în dicţionare şi am descoperit că în calendar sunt mai mulţi sfinţi ce poartă acest nume. În calendarul ortodox, pe timpul unui an pomenim pe mucenicul Valent din Cezareea Palestinei în 16 aprilie, pe Valent, diaconul din Ierusalim, mort ca mucenic în anul 309 d.Hr., pe mucenicul Valentin din Gaza la 10 februarie, pe mucenicul Valentin din Misia – soldat mort la 302 d.Hr. şi pomenit în 24 aprilie, pe mucenicul Valentin – preotul din Roma, tăiat cu sabia în anul 270 d.Hr., prăznuit în Ortodoxie la data de 6 iulie, pe Valentin, Episcopul Umbriei, ucis în temniţă şi pomenit la 30 iulie sau pe mucenicul Valentin, pomenit la 24 octombrie. Datele le-am cules din Dicţionarul enciclopedic al numelor de botez cu un tabel al sfinţilor ortodocşi.
Constatăm că sunt mulţi cu acest nume, pentru că prenumele Valentin şi Valentina au o largă circulaţie în toată Europa. Provine din numele latin Valentinus, un derivat de la prenumele Valens, Valentis sau Valentius toate având la bază verbul ,,valere”, care are sensul de „a fi puternic”. În Rusia numele are o mulţime de derivate, precum Valea, Valiunea, Valiuşa etc.
Pr. Petru Berbentia
Articolul integral îl puteți citi în numărul 8 din 19 februarie 2022