Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril

Ziua de 8 noiembrie este sărbătoare închinată îngerilor, încă din veacul al cincilea şi s-a răspândit repede în tot Răsăritul creştin.

Îngerii sunt duhuri slujitoare, slugi credincioase Lui Dumnezeu, trimişi de Acesta să fie prieteni şi ocrotitori ai oamenilor.
Sfinţii Arhangheli sunt cei dintâi îngeri mijlocitori între Dumnezeu şi noi oamenii.
Sfântul Arhanghel Mihail (în limba ebraică ,,Cine este ca Dumnezeu?’’) este cel care s-a luptat cu îngerii răi și este văzut în mod tradiţional drept un înger războinic, aflat mereu în luptă cu diavolii. După încercarea la care i-a supus Dumnezeu, înainte de Facerea Lumii, o parte dintre ei, adică cei conduşi de Lucifer, s-au răzvrătit. Atunci, spune Sfânta Scriptură, că a fost mare război în cer. Mihail şi îngerii cei buni au învins, iar cei răi au fost aruncaţi din cer, devenind demoni.
În decursul timpului, Arhanghelul Mihail i-a vestit lui Lot pieirea Sodomei şi Gomorei, i s-a arătat lui Iacov când fugea de fratele său Isav, l-a întărit pe Iosua, fiul lui Navi, înainte de începerea cuceririi Canaanului.
Dumnezeu l-a rânduit conducător peste soborul îngerilor buni.
El este voievodul oştilor cereşti şi cel dintâi din ceata Sfinţilor Arhangheli. Este socotit ca și protectorul armatei. El poartă sabie de foc şi are slujba de a păzi legea lui Dumnezeu şi de a birui puterea vrăjmaşilor.
Sfântul Arhanghel Gavriil(în limba ebraică ,, Dumnezeu este puternic” ), care este definit în Cartea Psalmilor, cu cuvintele:„Dumnezeu este scăparea şi puterea noastră, ajutor întru necazurile ce ne împresoară”.(Psalmul 45,1).

Pr. Petru BERBENTIA

Articolul integral îl puteți citi în numărul 45 din 6 noiembrie 2021