Sportivitate și fairplay la cel mai înalt nivel

Săptămâna trecută, pe data de 10 septembrie, s-a desfășurat turneul final al „Cupei Libertății” la minifotbal, categoria seniorilor. La turneu final de la Iancaid s-au întâlnit echipele din Doloave, Seleuș, Coștei și Iancaid.

Înainte de începerea meciurilor a avut loc deschiderea festivă. Sportivii din cele patru echipe au defilat în prezenţa publicului pe terenul din Iancaid. În fața lor s-a aflat câte un copil îmbrăcat în port național, cu tabla pe care era înscripţionată denumirea localității din care vine fiecare echipă. Defilarea au condus-o doi copii care, îmbrăcați în portul național românesc, au dus drapelul Serbiei și al României. În cadrul ceremoniei de deschidere au fost intonat imnul Serbiei și cel al României.


Marinel Petrică, președintele Consiliului de Administrație al C.P.E. „Libertatea”, i-a saluta pe toți cei prezenți la acest eveniment sportiv cu o lungă tradiție. La festivitatea de deschidere au fost prezenți: primarul orașului Zrenianin, Simo Salapura, Daniel Bala ministru consilier la Consulatul General al României la Vârșeț, Daniel Magdu președintele Consiliului Național al Minorității Naționale Române din Serbia, Mariana Stratulat, directoarea Casei de Presă şi Editură „Libertatea” și Marinel Puzdrea, președintele Comunității Locale din Iancaid.
Marinel Puzdrea le-a mulțumit tuturor sătenilor pentru efortul şi străduinţa ca turneul final să fie la un nivel foarte înalt. Jucătorilor le-a dorit să aibă parte de meciuri bune și interesante și să învingă cea mai bună echipă, iar publicului și oaspeților le-a urat o seară plăcută.
Mariana Stratulat, directoarea C.P.E. ,,Libertatea”, a     menționat următoarele: „Îmi revine deosebita plăcere și onoare să vă salut în numele meu personal și în numele C.P.E. ,,Libertatea”. Mă bucur că turneu final se desfășoară în această localitate minunată. Iancaidul este un sat mic, dar cu suflet mare. Doresc să felicit gazdele pentru că totul este impecabil. Timpul este frumos și se anunţă un eveniment sportiv la care vor predomina pretenia și fairplay-ul”.


Daniel Magdu, președintele Consiliului Național al Minorității Naționale Române, i-a salutat pe toți oaspeții și pe organizatori, subliniind că la Iancaid s-au unit toți românii din Banatul de Sud   pentru a promova „Cupa Libertății”, care a fost și va rămâne o grandioasă manifestare sportivă ce merită să persiste. Daniel Magdu, aşa cum a spus, este sigur de faptul că învigători la acest turneu vor fi sportul și prietenia. Le-a urat tuturora o după-amiază plăcută.


Daniel Bala, ministru consilier la Consulatul General al României la Vârșeț, a adresat felicitări şi cuvinte de salut organizatorilor, Consiliului Național Român, Casei de Presă şi Editură ,,Libertatea” și orașului Zrenianin. Minoritatea română din Voivodina, pe lângă multe evenimente culturale, păstrează și sportul; nu orice sport, ci cel mai popular în România și Serbia, fotbalul. Daniel Bala le-a urat succes tuturor participanților.

Vasilie PETRICĂ
Foto: Denis STRATULAT

Articolul integral îl puteți citi în numărul 38 din 18 septembrie 2021