Începând din data de 5 mai gospodăriile agricole mici și întreprinderile pot depune cererile în vederea obținerii mijloacelor financiare pe care le oferă statul în colaborare cu Banca Mondială.
Valoarea maximă a mijloacelor nerambursabile pe care o poate primi o gospodărie este 25.000 de euro, în timp ce firmele pot să conteze și pe sume de până la 200.000 de euro. Cu un buget total de 38 de milioane de dolari, acest proiect va dura trei ani.
După spusele ministrului Agriculturii, Branislav Nedimović, la concursul care este deschis până pe data de 4 iunie poate aplica fiecare gospodărie. Apelul public se adresează pomicultorilor, legumicultorilor, viticultorilor și floricultorilor.
Ministrul a anunțat că vor fi încă două astfel de concursuri, dintre care unul se va adresa crescătorilor de animale. Va fi și un concurs destinat agricultorilor care va cuprinde toate grupurile de producție.
După cum a menționat Nedimović, este important că prin acest concurs se primesc banii în avans, dintre care 50 la sută sunt subvenții, 40 la sută constituie creditul, iar 10 la sută trebuie să asigure fiecare agricultor. În acest sistem sunt incluse 14 bănci.
Dacă vor fi mai multe cereri se va face un clasament. Tinerii agricultori din Serbia de Est și de Sud, adică din regiunile subdezvoltate, vor avea avantaj.
Daniela BAKIĆ SCUMPIA
Articolul integral îl puteți citi în numărul 20 din 22 mai 2021