În liga a doua Bănățeană C.F “Unirea“ din Uzdin, a obținut cel mai bun rezultat al secolului. „Unirea” a învins clubul ”Tineretul” din Vojlovica cu scorul de 6:1 în cel de-al doilea sezon al Ligii Banatului de Sud. Golurile au fost marcate de jucătorii: Adrian Denis Magda, Alen Lazić, Goran Begović, Nemanja Pejović. Delegat la acest meci a fost Predrag Perović, președintele Asociației de fotbal a comunei Covăcița-Opovo, iar arbitru Vladimir Radosavljević.
Așteptam ca echipa din Uzdin să atingă acest succes încă din anul 1966. Am reușit în acest an. A fost un sezon foarte greu. Atât conducerea clubului precum și jucătorii, au fost convinși, încă de la mijlocul sezonului că putem obține acest succes. Vom sărbători victoria. Împreună, am salvat întreaga echipă. Am jucat 12 meciuri, dintre care avem 10 victorii, o înfrângere și un meci jucat la egal. Suntem o echipă care a ajuns la acest succes într-un mod corect și onest. În primul rând, trebuie să mulțumesc jucătorilor pentru că sunt cei mai merituoși, iar apoi celorlaltor persoane din conducerea clubului, care au creat condițiile favorabile pentru ca jucătorii să dispună de condiții favorabile pentru antrenamente dar să fie și motivați. Am crezut în ei și rezultatul este vizibil – menționat Nebojša Rudić.
Virginia PUIA
Articolul integral îl puteți citi în numărul 25 din 18 iunie 2022