Cătălin Negoiţă este un profesionist dedicat, cu o carieră impresionantă în domeniile jurnalismului, istoriei și culturii. A coordonat și a publicat diverse volume și lucrări din domeniul presei, culturii și istoriei. A obținut premii și recunoaștere pentru contribuțiile sale în domeniul jurnalistic. Datorită contribuțiilor notabile în presa românească și în cercetarea istorică, conf. dr. habilitat Cătălin Negoiţă aduce o perspectivă valoroasă asupra evoluției mass-mediei și culturii în România și mult dincolo de aceasta.
Care a fost acel moment sau acea experiență semnificativă care v-a determinat să optați pentru o carieră în jurnalism și istorie? Ne puteți povesti mai în detaliu despre acea perioadă sau un episod care v-a captivat și care a contribuit semnificativ la alegerea dvs. de a vă dedica cercetării acestor domenii?
Cu mult timp în urmă, prin anii 70, când eram copil, eram fascinat de două emisiuni ale Televiziunii Române: ,,Teleenciclopedia” și ,,Telejurnal”. Cea dintâi rula sâmbătă seara și cuprindea scurte materiale din diverse domenii. Eram fascinat de producțiile istorice și cele geografice. De atunci, cred, mi s-a dezvoltat gustul pentru trecut, dar și pentru călătorii. Urmăream rubricile dedicate vieții din adâncurile mărilor și oceanelor și, prima oară, mi-am dorit să devin scafandru, când voi fi mare. Cea de-a doua emisiune, ,,Telejurnal”, mă fascina prin modul în care crainicii Televiziunii Române prezentau știrile. Sigur, vorbim despre perioada comunistă, totuși, în anii 70, era departe de apogeu, cultul personalității, construit lui Nicolae Ceaușescu. Mă pasiona, mai ales, rubrica de știri externe, pe care o urmăream de la început și până la sfârși. Reușisem ca la vârsta primilor ani de școală să cunosc statele și capitalele Europei, șefii de stat, dar și mai departe, prin Asia și Africa. Mi se părea atât de interesant acest domeniu, încât am decis: mă voi face ziarist. Așadar, în cazul meu, zicala „Ai grijă ce-ți dorești, că se îndeplinește!” este valabilă.
Gândul de a lucra în presă nu m-a părăsit, doar că, la vârsta alegerii facultății, în ultimul an de liceu, a trebuit să mă „repliez”, deoarece Facultate de Ziaristică exista doar la Academia Partidului Comunist, iar eu voiam să fac facultate „pe bune”, nu cu recomandare de la PCR. Pentru că eram olimpic la istorie și la literatură, cu premii luate la nivel național, a trebuit să optez. Am ales Facultatea de Istorie și Filosofie din cadrul Universității București și m-am specializat pe istorie contemporană, în special pe zona Orientului Mijlociu. Adică, exact ceea ce vedeam la televizor, când eram copil. Eram consecvent. La finalul facultății, am primit repartiție la o școală din județul Galați, însă în mai puțin de doi ani soarta a decis să mă reîntorc la dragostea dintâi. Între timp, a venit lovitura de stat din 1989, comunismul a căzut și printre alte libertăți românii au căpătat și libertatea cuvântului scris și tipărit.
Mariana STRATULAT
Articolul integral îl puteți citi în numărul 11 din 16 martie
