Colindele tradiţionale, precum „O ce veste minunată” și multe altele, au răsunat duminica trecută, în Sfânta Biserică Ortodoxă …
Colindele tradiţionale, precum „O ce veste minunată” și multe altele, au răsunat duminica trecută, în Sfânta Biserică Ortodoxă …
În cadrul Adunării electorale din 20 noiembrie, de la Alibunar, Marius Rămianț a fost ales noul președinte al …
În contextul aniversării a 100 de ani de la căsătoria Regelui Aleksandar I al sârbilor, croaților și slovenilor …
Recent, a ieșit de sub tipar al doilea număr al revistei ,,Speranța”. Referitor la acest moment, redactorul revistei, …
Una dintre manifestările de marcă ce are loc în cadrul Zilelor Sârbilor din România ajunsă anul acesta la …
Lirica românească feminină din Serbia poartă, hotărât lucru, semnele prozodice ale unui bovarism care subminează mitul dihotomiei dintre …
Asociația Culturală ,,Armonia” din Săcălaz-România s-a născut din ideea de a coagula gânduri, suflete și acțiuni în folosul …
Pe data de 18 noiembrie, la Şcoala Medie de Design „Bogdan Šuput” din Novi Sad, a avut loc …
Scriitorii români și sârbi s-au reunit la cea de-a 32-a ediție a „Întâlnirii scriitorilor la frontieră”. Pe 5 …
Ziua municipiului Panciova a fost sărbătorită, pe 8 noiembrie, printr-o ședință festivă, care a avut loc în incinta …