Republica Cuba este cea mai mare insulă în Caraibele de Nord. Primele asociaţii, cu siguranţă, sunt muzica, old timers, trabucurile şi Che Guevara. Ţara în care se emană o energia pozitivă şi unde, cu siguranţă, veţi trăi o experienţă nouă şi vă veţi odihni într-unul din resoartele de pe frumoasele plaje din Varadero.
Am vizitat Cuba în anul 2009. Cele văzute și trăite acolo, voi încerca să le transpun în următorul reportaj:
-Mult timp am avut dorinţa să vizitez Cuba. Să fiu sinceră, nu am rămas prea încântată, pentru că am întâlnit o sărăcie lucie. Într-o astfel de conjunctură, fiind înconjurat de oameni care nu au suficient nici pentru o simplă viaţă, nu poți savura tot ceea ce întâlnești la fiecare pas.
În nordul Cubei, la Havana trăiesc afroamericanii, iar în sud, la Trinidad, care are ieșire la marea Caraibă, trăiesc spaniolii. În partea de nord a țării, populația este mult mai săracă decât în cea de sud-nord. M-am plimbat prin Havana, în care se află un cartier diplomatic, unde trăieşte diplomaţia lui Castro, acolo sunt ambasadele, printre care şi ambasada Serbiei. În acest cartier a trăit şi fiica răposatului actor, Bata Živojinović.
Când este vorba despre oameni, aceștia sun foarte educaţi. În întreaga ţară, cetățeanul este în siguranță, astfel un copil poate fi lăsat să se plimbe şi să călătorească singur. În această țară, încă este actual un sistem comunist. Nu există criminalitate, statul rezolvă foarte repede astfel de apariții, doar că sărăcia este foarte mare. Preţurile sunt unele pentru turişti şi altele pentru localnici. Cetăţenii locali cumpără pe bonuri, la fel ca şi la noi în anii nouăzeci. În magazine, rafturile sunt aproape goale, la fel ca şi la noi în anii nouăzeci, în timpul războiului. O dată am fost la un moll, am stat la coadă, pentru ca să cumpăr o pâine. În faţa mea, o mulţime de oameni stătea în faţa marchetului unde se împărţeau mere pe bonuri, câte un kg pentru fiecare. Când am intrat înăuntru, pe rafturi se găseau un fel de biscuiți şi încă câteva lucruri. La fel, oamenii de rând nu au internet, el fiind foarte scump. Prin oraş se circulă cu maşini vechi, dar am obținut informația că piesele maşinilor nu sunt originale. Foarte rar poți întâlni cetățeni din Statele Unite. Se spune că mulţi cubanezi fug în Statele Unite ale Americii, ei înoată peste ocean şi mulţi îşi pierd viaţa în acest mod.
În sud, la Trinidad, totul este mai vesel. După cum am menționat deja, cetățenii nu sunt chiar aşa de săraci. Acolo şi turismul este mai dezvoltat. În sud, am urcat pe nişte munţi cu vegetație tropicală, unde se află plantații de cafea. Am vizitat şi nişte așezări unde se produce tutunul. Sunt interesante fabricile unde se fac ţigările. Lucrătorii acestor fabrici, au dreptul la un număr de trabucuri, pe care apoi le vând turiştilor. Este interesant faptul că în aceste fabrici, în timp ce se muncește, o persoană citește pentru muncitori. Poporul este foarte educat, rata alfabetizării este cea mai mare în lume. Acolo salariile tuturor sunt la fel, şi ale profesorilor universitari şi ale şoferilor.
Danijela Bakić Scumpia
Articolul integral îl puteți citi în numărul 26 din 25 iunie 2022