Teatrul – istorie și evoluție

Actualii și foștii membri ai prestigioasei Trupe de Teatru „Neica” din Coștei, împreună cu oaspeții și colaboratorii săi, s-au adunat în seara zilei de 13 august în sala Căminului Cultural din loc, pentru a marca împreună Jubileul – 140 de ani de activitate teatrală. În cinstea marelui jubileu, ne-am propus să realizăm acest foileton din care veți afla unele repere cronologice privind activitatea teatrală a coșteinilor, din îndepărtatul an 1882 și până în prezent.

,,În îndepărtatul an 1882, la Coștei a fost pusă în scenă prima piesă din repertoriul cult – «Nunta țărănească» de Vasile Alecsandri. De atunci, pe drumul deschis, oamenii de cultură au făcut în continuare eforturi pentru a obține experiența creatoare, pentru a îmbunătăți calitatea spectacolelor și pentru a le aduce în vârful creației interpretative. La început, creația scenică a constat în piese ușor de interpretat, iar activitatea teatrală s-a desfășurat în paralel cu cea corală.

Actorii au fost, în general, coriștii, pentru că programele susținute de cor includeau și câte o piesă de teatru.”, stă scris într-un caiet cu coperte și foi îngălbenite, semnat de Ion Maiogan Măruțu. Acest manuscris nu a văzut niciodată lumina tiparului, dar coșetienii îl păstrează ca pe ceva sfânt, drept mărturie a unor vremuri demult apuse, pe baza căror au fost puși stâlpii activității teatrale din timpurile noastre.

Persoanele vârstnice din Coștei povesteau că protagonistul piesei „Nunta țărănească”, Ion Pită, înainte de a fi montat spectacolul, a stat vreo două săptămâni într-unul dintre satele din jurul Oraviței (eventual și la Oravița) pentru a scrie textul și pentru a învăța cântecele pe care coșteienii trebuiau să le cânte în spectacol, pe lângă ,,Cântecul tătarului”. Rolul Ilenuței l-a interpretat tânăra Persida Corcea. Personajul Moș Trochin i-a fost încredințat lui Ion Pită de pe Ogaș, care a rămas cu porecla ,,a lui Trochin”. Este foarte greu de crezut că predecesorii noștri au pus în scenă un vodevil atât de pretențios fără ca începuturile să fi fost mai simple. Totuși, pe baza documentelor (invitația adresată Preotului Ieremia Pavlovici), considerăm că data de 12 martie 1882 reprezintă începutul activității teatrale la Coștei.

Denis STRATULAT

integral îl puteți citi în numărul 43 din 22 octombrie