Printr-un mesaj trimis școlilor, Branko Ružić s-a adresat cadrelor didactice, elevilor și tuturor angajaților. La Școala ,,Frăție și Unitate” din Alibunar, directoarea Olivera Dadić a citit mesajul transmis de vicepreședintele Guvernului și ministrul Învățământului.
,,Dragi elevi, profesori și toți cei angajați în școlile din întreaga Serbie, am deosebita plăcere să vă felicit cu ocazia începutului unui nou an școlar și să vă doresc succes!
În același timp, sunt foarte mândru de faptul că prima zi a noului an școlar o începem cu o noutate – intonarea imnului de stat „Bože pravde”. Sper că acesta va deveni o tradiție în sistemul nostru școlar. Este important ca, în calitate de cetățeni ai acestui stat, să respectăm drapelul nostru, stema și imnul și să contribuim astfel la păstrarea identității noastre. Temeliile pentru viitorul statului și al societății noastre se bazează pe educație. Din acest motiv reprezintă o prioritate a statului și este accesibilă tuturor”. Dânsul a mai precizat că fiecărei persoane îi este dată posibilitatea de a învăța în decursul vieții şi că, respectiv, i se oferă ocazia unei dezvoltări profesionale și individuale multilaterale. De aceea, cu toții se pot folosi de fiecare clipă pentru a învăța şi trebuie, de asemenea, să aibă în vedere întotdeauna valorile deosebite ale învățării și creării, frumusețea creativității și a atitudinii personale, cât și faptul că se așteaptă o contribuție pentru prosperitatea întregii societăți. ,,Datorită, în primul rând, angajamentului și priceperii profesorilor, elevilor din statul nostru totuși nu le-a fost suprimat dreptul la educație, în ciuda condițiilor grele și imprevizibile în care s-a desfășurat procesul educativ-instructivă în decursul ultimilor doi ani școlari. Cu această ocazie, elevii, părinții elevilor și statul Republica Serbia exprimă un deosebit respect și mulțumire faţă de toţi profesorii pentru angajamentul lor deosebit în muncă și pentru contribuția lor incomensurabilă la străduințele în ceea ce priveşte atingerea obiectivelor planificate la toate nivelele sistemului educativ-instructiv. Suntem convinși că și în acest an școlar, indiferent de împrejurările epidemiologice și de alte condiţii, profesorii vor găsi forțe, cunoștințe, pricepere și inspirație suficientă pentru a răspunde la toate provocările profesiei lor responsabile și nobile, că vor forma și vor dezvolta la elevii lor valorile umane și civilizatorii fundamentale, iar elevii, prin muncă silitoare și consistentă, îi vor răsplăti din plin pentru străduințele lor, prin dezvoltarea personală completă. Acestea sunt condițiile elementare ca acest an școlar să decurgă cu succes, iar conținuturile planificate să fie realizate”, a concluzionat Branko Ružić.
Adriana PETROI
Articolul integral îl puteți citi în numărul 37 din 11 septembrie 2021