Totul despre alergie

Alergia este hipersensibilitatea la anumite substanţe, în timp ce reacţia alergică este răspunsul sistemului imunitar la diferite substanţe chimice. Alimente, părţi ale corpului animal (scuame), excremente, substanţe toxice produse de insecte, spori de ciuperci, polen etc., sunt purtători de substanţe (alergeni) care pot provoca reacţii alergice.

Cum se dezvoltă


În mod normal, sistemul imunitar acţionează ca un apărător împotriva organismelor şi substanţelor care ameninţă corpul uman (de exemplu bacterii, virusuri).
Sistemul imunitar în majoritatea reacţiilor alergice percepe alergenul ca pe o substanţă dăunătoare şi reacţionează în exces. Primul contact al sistemului imunitar cu alergenul, induce producerea de proteine numite anticorpi (IgE) care se ataşează de mastocite (leucocite prezente în ţesuturi) şi granulocite bazofile (leucocite prezente în sânge). Fiecare alergen induce producerea de anticorpi specifici, de exemplu diferite tipuri de polen determină producerea de diferite tipuri de anticorpi. Când alergenul intră în organism a doua oară, acesta se ataşează la moleculele IgE ataşate la celulele menţionate mai sus, şi le dă semnalul să producă şi să elibereze substanţe puternic inflamatoare, precum histaminel leucotrienele şi prostaglandinele. Efectul substanţelor asupra diferitelor părţi ale organismului cauzează simptome de reacţie alergică. Strănutul, pruritul nasului, ochilor şi gâtului, rinita, conjunctivita, cearcănele întunecate în jurul ochilor cauzate parţial datorită circulaţiei blocate din jurul sinusurilor) sunt cele mai comune simptome ale alergiilor la polen. Unele persoane alergice la polen pot să dezvolte astm bronşic.

Tratarea alergiei


Există trei feluri de bază:

Evitarea alergenilor; Administrarea de medicamente care tratează simptomele (inhibă substanţele active eliberate de mastocite şi/sau granulocitele bazofile);
-Imunoterapie.


Sfaturi utile pentru evitarea polenului

  1. Testaţi care polen vă provoacă alergie.
  2. Întrebaţi-vă doctorul ce medicamente vor diminua simptomele dvs. (nu uitaţi că cele mai multe medicamente au cel mai bun efect dacă sunt luate înainte ca simptomele să se agraveze).
  3. Folosiţi informaţiile privind concentraţiile polenului din aer (rapoartele aeropalinologice) şi planificaţi-vă activităţile în funcţie de acestea.
  4. Staţi înăuntru cât de mult posibil în timpul sezonului de înflorire al plantelor care vă cauzează alergie. Alegeţi pentru plimbare zilele ploioase.
  5. Amintiţi-vă că cel mai mult polen este eliberat în aer în zilele cu umiditate relativă redusă şi vânt uşor.
  6. Pentru a vă proteja ochii, purtaţi ochelari de soare.
  7. Nu cosiţi iarba şi staţi înăuntru în timp ce se efectuează această lucrare (dacă nu puteţi evita această activitate purtaţi mască de protecţie pe gură şi pe nas).
  8. Tundeţi frecvent iarba pentru a preveni înflorirea acesteia.
  9. Eradicaţi buruienile din mediul ce vă înconjoară.
  10. Ţineţi geamurile casei şi maşinii închise.
  11. Folosiţi aparate de aer condiţionat cu filtre HEPA (High Efficiency Particulate Accumulative – cu eficienţă ridicată în acumularea particulelor).
  12. Dacă nu aveţi aer condiţionat la maşină instalaţi unul cu filtru la sistemul de ventilaţie.
  13. Nu călătoriţi în zone rurale în timpul sezonului de înflorire a plantelor care produc polen alergen.
  14. Evitaţi să vă plimbaţi în apropierea sau prin zonele îmburuienate.
  15. Planificaţi-vă vacanţele în funcţie de calendarele polenului (scopul este de a evita sezonul înfloririi la plantele care vă induc alergie).
  16. Dacă sunteţi alergic la polenul plantelor care cresc în apropierea ferestrei dvs. îndepărtaţi-le.
  17. Pentru a îndepărta polenul din părul dvs. faceţi duş şi spălaţi-vă părul de fiecare dată când vă întoarceţi acasă.
  18. Spălaţi-vă faţa des (mai ales regiunea din jurul ochilor).
  19. Nu uscaţi rufele afară.
  20. Luaţi în considerare imunoterapia, în caz că nu vă puteţi ţine sub control simptomele.
    Dacă reacţiile alergice continuă, mai ales după perioade lungi petrecute înăuntru, este posibil să suferiţi de alergie la substanţele acumulate în praful din casă.
    Te numeri printre cei cu alergii de vară, cum este alergia la polen sau la ambrozie? În caz că nu știai, simptomele afecțiunilor se intensifică la căldură, umiditate, praf, dar și poluare.

Virginia PUIA

Articolul integral îl puteți citi în numărul 20 din 22 mai 2021