Duminică, 16 aprilie, în sfânta zi de Paște, a avut loc ediția a VII-a de ciocnire a ouălor de Paște (ouă de găină), organizator fiind Ionel Omoran, sub semnul Mișcării Național – Creștine.
Au fost prevăzute premii și diplome pentru locurile I, II și III. Sponsorii ediției a VII-a a ciocnirii cu ouă a fost magazinul ,,Roksa”. Întâlnirea a avut loc la magazinul amintit.
Participanții la campionatul de ciocnire a ouălor de Paște trebuiau să se înscrie cel târziu până sâmbătă, dar au fost și excepții.
Regulamentul Campionatului sătesc Straja, la ciocnirea ouălor, a fost următorul: s-a putut participa doar cu 5 (cinci) ouă de găină. Iar altă regulă a fost, dacă vor fi mai mulţi participanţi – în joc vor participa doar trei ouă. La fiecare ciocnire cu oul s-a spus „Hristos a înviat!” și s-a răspuns cu „Adevărat a înviat!”.
Au fost acordate următoarele premii: locul I – Marin Suru (Pănescu), locul – II Damir Bošković și locul III – Traian Manesku.
Stefania ROKSA
Articolul îl puteți citi în numărul 68 din 22 aprilie