În mod tradițional, pe 2 februarie, numeroșii membri ai Societăţii Cultural-Artistice „Mihai Eminescu” din Coștei se reunesc în sala de festivități a Complexului „Școala veche” pentru a sărbători împreună ziua societăţii lor.
Evenimentul l-au onorat cu prezenţa următoarele oficialităţi: Daniel Magdu, preşedintele Consiliului Executiv al CNMNR, Stevan Mihailov, vicepreşedinte al CNMNR şi coordonatorul Departamentului pentru Informare, Daniel Bala, ministru-consilier al Consulatului General al României la Vârșeț, Slaviša Maksimović, responsabil pentru dezvoltarea rurală în Executivul oraşului Vârşeţ, Mariana Stratulat, director al Casei de Presă şi Editură „Libertatea” din Panciova, Diana Božić, director al Centrului de Cultură din Deta, prof. Veronica Stefan, preşedinta Asociaţiei Femeilor „Valea Teiului” din Coştei, Nicolae Plujar, preşedintele Asociației Culturale „Reșița Română” şi numeroşii invitaţi de la noi din ţară şi din România.
Așa cum se obișnuiește în astfel de ocazii, pe cei prezenţi i-a salutat președintele Societăţii Cultural-Artistice „Mihai Eminescu”, Viorel Bălăgean. El le-a mulțumit tuturor care au sprijinit activitatea societății. În continuare, președintele Bălăgean a decernat diplome pentru contribuția deosebită dată la păstrarea culturii naționale și tradiției strămoșești. Deţinătorii acesteor diplome sunt: Primăria Vârșeț, Consulatul General al României la Vârșeț, Consiliul Național al Minorității Naționale Române, Căminul Cultural din Deta și Asociația Culturală „Reșița Română”, Casa de Presă și Editură „Libertatea”, Școala ,,Coriolan Doban” din Coștei, Asociația Femeilor „Valea Teiului din Coștei”, dr. Savu Marius, regizorul Trupei de Teatru „Neica”, Mariana Stratulat, redactor responsabil al revistei „Orizonturi Coșteiene”, dr. Tatiana Petrică membră a trupei de Teatru „Neica” din Coștei, coregraful Ion Gheaur, mr. Nelu Iencea, dirijorul corului și orchestrei, David Butan, dirijorul Grupului Vocal „Fetele de la Coștei”, Ionică Adam și Nelu Bulic.
Denis STRATULAT
Articolul integral îl puteți citi în numărul 6 din 10 februarie