Tradiţiile moştenite de la străbuni, nu trebuie uitate

Duminică, 9 octombrie curent, pe platoul din centrul satului Petrovasâla, a avut loc ediţia a X-a, jubiliară, a manifestării tradiţionale ,,Gutuia şi roadele toamnei”, organizată în mod impecabil de Asociaţia femeilor ,,Mâini Harnice Bănăţene” în frunte cu preşedinta Victoria Secheşan, păstrătoare fidelă a datinilor din străbuni. La eveniment au participat 14 asociaţii de femei şi 3 asociaţii din România, unde şi-au dat întâlnire cele mai harnice gospodine care au pregătit prăjituri şi bunătăţi preparate din fructele de toamnă, iar vizitatorii au avut prilejul să savureze din aceste gastronomii pregătite după reţete tradiţionale.

Manifestarea a fost onorată de prezenţa preşedintei comunei Alibunar, Zorana Bratić, reprezentanţii Consiliului Naţional al Minorităţii Naţionale Române din Serbia în frunte cu Daniel Magdu, şi domnul Daniel Bala, ministru consilier la Consulatul General al României la Vârşeţ. În adresarea sa, Traian Căcina, consilier în Adunarea Comunei Vârșeț a menționat: ,,Sunt onorat pentru că mă aflu pentru prima data la Petrovasâla unde asociațiile de femei își expun lucrurile pe care știu așa de frumos să le facă. Femeile sunt un pilon al familiei și al societății. D-voastră sunteți acelea care duceți mai departe cultura, tradiția și conștiința națională”. Parintele paroh Ionel Savu a binecuvântat această manifestare, iar Victoria Sechesan a declarat deschisă această manifestare.

Onoraţii oaspeţi şi participanţii au fost salutaţi de Victoria Secheşan, preşedinta Asociaţiei femeilor ,,Mâini Harnice Bănăţene”, menţionând printre altele: ,,Tradiţiile şi obiceiurile şi toate momentele din trecut, împodobesc timpurile trecute, iar noi, urmaşii străbunilor noştri, ne vom strădui să le păstrăm cu sfinţenie şi să nu le dăm uitării. Manifestarea cinsteşte belşugul roadelor şi fructelor de toamnă care ne îmbată cu mirosul lor, amintindu-ne de vremurile trecute de care nu trebuie să le uităm”. În mod aparte a mulţumit comunei Alibunar şi Consiliului Naţional al Minorităţii Naţionale Române, pentru sprijinul acordat la reuşita acestei manifestări, dar și Companiei Wind Vision, şi mai multor sponsori.

În adresarea sa onoratei asistențe, Zorana Bratić a mulţumit activului de femei din Petrovasâla adunate în jurul Asociaţiei ,,Mâini Harnice Bănăţene” care au rămas fidele datinilor moştenite din străbuni, subliniind că și în viitor comuna Alibunar va sprijini astfel de manifestări tradiţionale care sunt de fapt un brend al culturii tradiţionale întemeiat de femeile petrovicene.

Ion MĂRGAN

integral îl puteți citi în numărul 42 din 15 octombrie