Te poți reinventa indiferent de parcursul pe care îl ai
Trifu Șoșdean s-a născut în anul 1940 la Uzdin. Școala primară a terminat-o în satal natal, în limba română. Apoi s-a înscris la Școala de Meseriași în limba sârbă. Reîntors din armată, s-a angajat ca meseriaș la cooperativa agricolă. La vârsta de 69 de ani a început să scrie versuri numai în grai bănățean, iar la 73 de ani s-a apucat de pictat.
Toate subiecte sunt axate pe satul său natal, Uzdin. A publicat două volume la S.L.A ,,Tibiscus”.
,,Cartea ,,O fost odată dar dă mult” am scris-o ca amintire despre copilărie, dar și pentru pomenirea celor pe care nu mai are cine să îi pomenească. Ei au fost părinții, rudele, vecinii apropiați cu care am crescut. Pot spune că cineva din generația mea nu au avut norocul să cunoască așa oameni. Au plecat demult, dar au lăsat urme adânci în amintirile mele”, spune Trifu și își continuă povestea:
,,La 73 de ani am început să pictez, mai întâi cu creionul și apoi cu tempera. Pictez obiceiuri de la sărbători și alte momente din viața Uzdinului. Am decis donez Căminului Cultural ,,Doina” din Uzdin o pictură foarte dragă mie: ,,Izvorul lecuitor și Poarta speranței”. Nu departe de Uzdin se află un izvor a cărui apă lecutioare au folosit-o uzdinenii. Această apă ajuta la tratarea bolilor de piele, dar mai ales era utilă la spălatul ochilor. Acest izvor ar fi fost descoperit de un cetățean străin care în urma războaielor ar fi rămas la Uzdin. Povestea spune că acest bărbat ar fi visat că leacul pentru ochi ar fi apa izvorului ce trebuia săpat chiar în locul unde se găsește și azi fântâna. După un timp bolnavul s-a făcut bine. În semn de amintire, în același loc a făcut o fântână zidită cu piatră și o încăpere din cărămidă, acoperind fântâna cu o cupolă. Construcția se termină cu o cruce din fier.
De mulți ani nimeni numai îngrijește ceastă fântână, așa că, din păcate, aceasta a început să se ruineze. La sărbători nu se mai fac slujbe bisericești ca pe timpuri. Lângă izvorul lecuitor se află și Poarta speranței, zidită odată cu gropul, cum se spune la noi în sat. Este o poartă din cărămidă, puțin stilizată. În partea de sus, la mijloc, tot se mai păstrează o figură în forma unei flori deschise cu mai multe petale. Acesta ar fi de pe timpul romanilor simbolul soarelui, care cine știe din ce motive a fost pus pe Poarta speranței. Toți cei care veneau după apă la această fântână treceau prin această Poarta speranței și își făceau cruce de trei ori cu speranța că apa izvorului îi va ajuta.
Virginia PUIA
Articolul integral îl puteți citi în numărul 11 din 13 martie 2021
