Turneul de fotbal de la Sărcia

După cum am primit o știre scurtă de la Valeriu Moșescu din Sărcia care ne-a informat despre un turneu de fotbal care s-a desfășurat în această localitate. Tradiționalul turneu al veteranilor, ajuns la ediția a VIII-a, a avut loc în luna octombrie pe terenul de fotbal din Sărcia. Din cauza pandemiei, anul acesta, turneul a fost reluat după un an de zile. La ediția precedentă au participat și veteranii de la echipele „Armonia” din Săcălaz, „Progresul” din Torac, „Metalul” din Bocșa, „Budučnost” din Alibunar, „Politehnica” din Timișoara și selecționata „Cupei Libertății”.
Din păcate, la ediția din anul acesta, la turneu nu au participat veterani din alte localități, turneul având caracter local. A participat doar echipa „Steaua” din Sărcia, veterani și seniori. Unicul meci disputat a avut loc pe terenul Clubului de fotbal „Radnički”, pe o vreme rea. Meciul dintre „Steaua” veterani și „Steaua” seniori s-a terminat cu scorul de 4:8. La veterani, golurile au fost înscrise de către Zeko Lučanin, care a înscris toate cele patru, iar la seniori câte un gol au Cristian Dalea și Valentin Miloș, Cristian Condan – două și Gabriel Condan – trei goluri.
Se speră că în viitor, când această situație cu pandemia se va schimba, la acest turneu de fotbal vor participa și echipe din alte localități, precum în anii trecuți.

Vasilie PETRICĂ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 43 din 23 octombrie 2021