Un an editorial bogat, cu un conţinut diversificat

Cea de-a 66-a ediție a Târgului Internațional de Carte de la Belgrad s-a desfășurat în perioada 21-29 octombrie, ţara oaspete de onoare fiind Franța. Pe lângă numeroasele edituri din țară și străinătate, cele mai recente cărţi și-a expus cu mândrie și Editura „Libertatea” din Panciova. Prezentarea Editurii „Libertatea” a avut loc pe 26 octombrie, la standul Secretariatului Provincial pentru Educație, Reglementări, Administrație și Minoritățile Naționale – Comunitățile Naționale.

Evenimentul moderat de dr. Eufrozina Greoneanț a scos în prim plan unele dintre cele mai recente cărţi ale Editurii „Libertatea”, iar vizitatorilor le-a oferit posibilitatea de a afla mai multe despre cărțile ce vor apărea în curând. Prezentarea Editurii „Libertatea” au onorat-o cu prezenţa reprezentanții Ambasadei României în Republica Serbia: Mihai Șerban, ministru plenipotențiar și Adrian Abrudan, consilier, precum și reprezentantul Consulatului General al României la Vârșeț, Daniel Bala, ministru-consilier. La eveniment au luat parte şi membrii colectivului Casei de Presă şi Editură „Libertatea”.

Mihai Șerban a adresat felicitări Editurii „Libertatea” pentru prezentarea la Târgul Internațional de Carte de la Belgrad. „Vă dorim ca, iată, cuvântul românesc să meargă mai departe multă vreme de aici înainte în format fizic sau virtual pentru a exprima poezia, arta, cultura românească în oricare dintre formele ei”, a afirmat ministrul plenipotențiar.

Felicitări pentru prezentarea Editurii „Libertatea” la acest nivel a transmis și Daniel Bala. Dânsul a urat Editurii „Libertatea” să mențină și în continuare același standard de calitate și de performanță. Conform spuselor ministrului-consilier, realizările Editurii „Libertatea” sunt impresionante.

La începutul evenimentului, dr. Eufrozina Greoneanț a citit un text semnat de redactorul responsabil al Editurii „Libertatea”, Marin Gașpăr, în care a fost pus accentul pe principalele realizări ale Casei de Presă şi Editură „Libertatea” în cei 78 de ani de existență. Apoi, Marin Gașpăr a prezentat cărțile care au apărut sub egida Editurii „Libertatea” anul acesta, precum și cele care vor ieși de sub tipar până la sfârşitul anului.

Sanela CRĂINEAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 44 din 4 noiembrie