Un dansator extraordinar și fost coregraf afirmat

Încă din anii copilăriei, arta dansului popular românesc și sârbesc a prins rădăcini în sufletul lui Sava Drajilov (n. 1942), fiul lui Aurel Drajilov, cel mai afirmat dansator din Satu Nou. Astfel, de mic a cultivat o afinitate deosebită pentru dansurile noastre românești autentice.

Sava Drajilov este un dansator care deține performanțe înalte. Are simț ritmic, este imprevizibil în efectuarea figurilor, pe care le reproduce la fața locului în dependență de melodie și ritm. În anii tinereții dansa „kolo” peste cuțit, pe care l-a înfipt în pardoseala scenei și astfel executa figuri complicate fără să-l atingă.

Virtuozitatea lui Sava Drajilov consta în repeziciunea pașilor săi, săriturile sale efective, respectând tacturile, apoi efectele împletiturii picioarelor sub unghiuri stabilite în prealabil și mișcările precise. Astfel de efecte în dans necesită multă muncă și exerciții foarte serioasă.

La spectacole și la diferite serbări cultural-artistice, Sava Drajilov a fost un dansator foarte căutat și apreciat. Apoi, l-au invitat să danseze și la SCA „Abrašević” din Panciova. A fost membru activ al societății cultural-artistice amintite în jur de 15 ani.

Predispozițiile ereditare, munca asiduă și talentul l-au făcut pe Sava Drajilov foarte efectiv, persistent, exigent, perseverent și un dansator marcat și sârguincios. Dânsul menționează aparte: „M-am dedicat dansului cu trup și suflet. Am fost foarte bucuros când am văzut că șefii și conducătorii societăților cultural-artistice din Panciova mă invită să mă includ în cadrul lor”.

Ionel MĂLAIMARE

Articolul integral îl puteți citi în numărul 68 din 22 aprilie