Un eveniment prilejuit la Muzeul Voivodinei din Novi Sad

Pe data de 2 decembrie, la Muzeul Voivodinei din Novi Sad, Ambasada României la Belgrad, a marcat Ziua Naţională a României – 1 decembrie.

La eveniment a fost prezentă doamna secretar provincial pentru Cultură, Informarea Publică şi Relaţiile cu Comunităţile Confesionale, Dragana Milošević: „Este o onoare să fiu prezentă astăzi aici şi împreună cu reprezentanți ai poporului român să sărbătorim ziua lor naţională, şi cu această ocazie, așa cum a făcut şi preşedintele Guvernului Provincial, în numele meu personal şi în numele secretariatului pe care-l reprezint, doresc să felicit tuturor reprezentanţilor minorităţii naţională române Sărbătoarea lor Naţională – Ziua Unirii. Este o onoare specială, că pentru prima dată, anul acesta, Ambasada României s-a decis să marcheze în două zile Sărbătoarea Naţională. Din aceasta, o zi au alocat-o pentru Novi Sad, pentru Provincia Autonomă Voivodina, şi ceea ce este o onoare specială este că aceasta se marchează la muzeul nostru al Voivodinei, în instituţia noastră şi îmi pare bine că, în acest mod, nu doar Republica Serbia, dar şi România, dovedesc relaţiile tradiţional bune, iar pe de altă parte dorinţa să construiască împreună un viitor comun mai bun şi aceasta este pentru ce noi optăm. Acesta este angajamentul nostru. Trebuie să evidenţiez şi faptul că secretariatul pe care-l reprezint sprijină puternic toate comunităţile naţionale pe teritoriul Provinciei Autonome Voivodina. Când este vorba concret despre comunitatea naţională română, menționăm sprijinul în cofinanţarea şi finanţarea conţinuturilor mediatice şi evenimentelor culturale, a ceea ce face parte din identitatea comunităţii naţionale române, şi în aceasta au sprijinul Guvernului Provincial şi din această cauză suntem în seara aceasta aici, să sărbătorim ziua lor naţională.”

Daniela BAKIĆ SCUMPIA

Articolul integral îl puteți citi în numărul 50 din 11 decembrie 2021